|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Accident pe Valea Oltului. Printre victime – ruşi şi englezi – şi un copil de naţionalitate română 

accident-uricani-ambulanta-adi-piclisan

Accident rutier Valea Oltului DN 7. In accident au fost implicate două autoturismee. O persoană a fost încarcerată, dar este conştientă. Traficul în zonă a fost blocat. La fața locului a intervenit o echipă de descarcerare din Brezoi şi două Ambulanțe.
Update, ora 15:20  Evenimentul produs la ieşire din staţiunea Călimăneşti – Căciulata, la km 202 + 800 m, în zona Lotrişor, a fost cauzat de neatenţia la volan, potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Vâlcea. Şoferiţa imprudentă, din Rusia, a suferit diverse leziuni, alături de un copil de naţionalitate română.  Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, col. Cătălin Popescu, o persoană a necesitat descarcerare, motiv pentru care la faţa locului a acţionat Garda de Intervenţie de la Brezoi, un echipaj SMURD şi două ambulanţe.  „La locul intervenţiei au fost găsite patru victime – trei adulţi şi un copil”, au mai precizat cei de la ISU. Toate victimele erau conştiente. Au suferit diverse escoriaţii şi atacuri de panică.  În acest moment, în zonă se circulă alternativ, pe un singur sens.

Citeste mai mult: adev.ro/pedla7

Leave a Response