|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Mircia Gutau: Alte cinci blocuri din Râmnic intră în programul de reabilitare termică cu fonduri europene 

gutau-terenuri-sport

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 august 2018, a aprobat cererea de finanţare aferentă proiectului „Reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din Municipiul Râmnicu Vâlcea: bl.3, bl.64, bl.Filipin, bl.D3, bl.D4”, inclusiv indicatorii proiectului, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, în vederea finanţării acesteia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, prioritatea de investiţii 3.1, operaţiunea A, apelul de proiecte nr. POR/2017/3/3.1/A/2/7 REGIUNI. Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 11.183.009 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă 9.647.876 lei şi valoarea totală neeligibilă 1.535.133 lei. Contribuţia proprie la proiect (UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea + asociaţiile de proprietari) în sumă de 1.535.133,68 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuţia de 40% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 3.859.150,43 lei, reprezentând cofinanţarea proiectului. Contribuţia asociaţiilor de proprietari la cheltuielile eligibile este de 2.277.584 lei, reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente C+M+E corespunzătoare apartamentelor cu destinaţia de locuinţă, aflate în proprietatea persoanelor fizice. Contribuţia asociaţiilor de proprietari la cheltuielile neeligibile de 463.921,53 lei, reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor neeligibile aferente C+M+E corespunzătoare apartamentelor cu destinaţia de locuinţă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, precum şi 100% din valoarea cheltuielilor aferente C+M+E corespunzătoare apartamentelor cu destinaţie de spaţii comerciale sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, a persoanelor juridice, a solicitantului sau a autorităţilor şi instituţiilor publice, sau a apartamentelor cu destinaţia de locuinţă aflate în proprietatea persoanelor juridice, a solicitantului sau a autorităţilor şi instituţiilor publice. Mecanismul de recuperare a cheltuielilor eligibile şi neeligibile ce revin asociaţiilor de proprietari este stabilit prin hotărârea Consiliului Local nr.188/76 din 31.08.2016, după cum urmează: contribuţia la proiect ce revine asociaţiei de proprietari se va achita în termen de trei ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor. În cadrul apelului de proiecte POR/2017/3/3.1/A/2/7 REGIUNI, Axa Prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiune A – CLĂDIRI REZIDENŢIALE, UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea, a depus în data de 28.02.2018 prin intermediul aplicaţei MYSMIS, cererea cod SMIS 121599, pentru acordarea finanţării Proiectului „Reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din Municipiul Râmnicu Vâlcea: Bl.3, Bl.64, Bl. Filipin, Bl. D3, Bl. D4 „. Obiectivul specific al proiectului îl constituie creşterea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale, respectiv în cele 3 blocuri de locuinţe şi implicit scăderea consumului de energie finală în cadrul gospodăriilor din aceste blocuri, ceea ce va contribui la reducerea costurilor cu încălzirea a proprietarilor. Cu adresa nr. 21157/07.08.2018, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 28616/08.08.2018, ADR Sud Vest Oltenia a informat cu privire la demararea etapei precontractuale ca urmare a finalizării procesului de evaluare tehnică şi financiară şi a solicitat pentru continuarea procesului de contractare, hotărârea de aprobare a cererii de finanţare şi a cheltuielilor aferente, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare şi selecţie, în hotărâre urmând a fi incluse toate cheltuielile pe care solicitantul trebuie să le asigure pentru implementarea componentelor din cadrul cererii de finanţare, în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile din instrumente structurale, respectiv recuperării de la asociaţiile de proprietari a cheltuielilor care le revin.

Leave a Response