|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Banacu, vrea să pună în valoare potențialul turistic al localităţii 

Banacu Barbatesti Tibi

 

În perioada următoare, primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Banacu, intenţionează să dezvolte masiv zona turistică atât pe Cheile Otăsăului, cât şi pe Drumul Mănăstirilor Olteniei de sub Munte, drum care traversează prin partea de vest localitatea: „Anul acesta s-a înregistrat un aflux masiv de turişti pe drumul mănsătirilor, semn că promovarea acestui drum a ajuns la nivel naţional. Mulţi turişti cazaţi în Olăneşti sau în Horezu sau în orice zonă a Vâlcii au dorit să străbată acest drum de sub Căpăţânii. Spre bucuria noastră mulţi erau din Transilvania sau Moldova şi au fost impresionaţi de această zonă pe care nu co cunoşteau şi au spus că vor reveni. În acest sens este oportun pentru Bărbăteşti să se dezvolte unităţi de cazare pentru că zona poate valorifica tot potenţialul pe care îl avem. Am primit fonduri guvernamentale pentru schimbarea învelitorii și reabilitarea Școlii Negrulești, dar și pentru construirea unui dispensar în comuna Bărbătești, iar aceste două investiții au o valoare de circa 25 miliarde de lei vechi. Prin PNDL, cea mai importantă este finanţarea prin ADI Costeşti-Bărbăteşti-Pietrari, în valoare de 4,5 milioane de euro. Prin acest proiect se vor asfalta cele trei drumuri de legătură, diferenţa de 800 de metri către Costeşti, 700 de metri către Pietrari, drum care se va duce direct la târgul săptămânal de la Pietrari şi, în felul acesta, nu va mai fi aglomerat drumul naţional cu căruţe şi maşini. Mai avem încă un drum, de 2 km, care va face legătura între Bărbăteşti şi comuna vecină, Stoeneşti. Este un proiect care deserveşte nu numai trei localităţi beneficiare, ci face legătura şi cu Tomşani, cu Horezu sau cu Stoeneşti, beneficiind întreaga zonă Horezu de această investiţie”. Prin intermediul PNDL II, primarul comunei Bărbăteşti va schimba învelitoarea și va reabilita şcoala din satul Negrulești, un proiect în valoare de circa 110.000 euro. La începutul acestui an, primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Banacu, a precizat că a primit finanțarea și pentru drumul de legătură cu localitățile învecinate Costești și Pietrari și se va moderniza cu poduri, podețe și rigole pe toată distanța. În luna mai, în urma notei de constatare a unei comisii tehnice de la Prefectura Vâlcea, s-a stabilit că în satul Bărbătești, în punctul „La Țolea” s-a reactivat o alunecare de teren de 30 de metri și pune în pericol o gospodărie și platforma DJ 646.

Leave a Response