|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Priorităţile primarului din comuna Scundu, Dumitru Blejan, sunt educaţia şi sănătatea 

scundu_dumitru_blejan_1

 

Primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, spune că se va axa pe domenii care asigură dezvoltarea educaţională şi sanitară a comunității: „Infrastructura în educație este o preocupare majoră a statului, iar noi ca autoritate publică locală trebuie să asigurăm suportul necesar, pentru ca dascălii să transmită copiilor esența valorilor. Totodată, sănătatea este la fel de importantă, de aceea, unitățile sanitare trebuie modernizate, reabilitate și dotate cu aparatură medicală”. În cursul acestui an, administraţia locală din Scundu are în program demararea lucrărilor la reabilitarea Școlii Gimnaziale, o investiţie de 12,8 miliarde de lei vechi, precum şi reabilitarea şi modernizarea Dispensarului comunal, în valoare de 15,7 miliarde de lei vechi, amblele investiții fiind finanțate de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Primarul Dumitru Blejan mai are în plan realizarea unui târg săptămânal, special pentru a deservi comunitatea din Scundu, dar și din comunele învecinate. Dumitru Blejan, primarul localității, s-a gândit că este oportună o asemenea investiție, mai ales pentru nevoile populației îmbătrânite. Investiția va fi realizată cu bani de la bugetul local, iar edilul deja s-a orientat la două locații, unde ar putea să se construiască târgul, urmând să stabilească amplasamentul în consiliul local: „Oamenii de la țară, în special cei mai în vârstă nu mai pot merge prin alte târguri să-și procure cerealele necesare pentru păsări sau alte produse. Având o piață agro-alimentară, un târg de animale și cereale, oamenii ar avea unde să-și vândă sau cumpere un animal sau orice alte produse pe care le-ar comercializa agenții privați”. Cu o capacitate de 40 de locuri, Căminul de Bătrâni din comuna Scundu, este o investiţie ultramodernă, unde persoanele vârstnice vor beneficia de siguranţă şi confort pentru bătrâneţi liniştite. Acum, căminul poate găzdui bătrânii din comună, dar și din alte localități care nu au posibilităţi de întreţinere. O alunecare de teren care s-a reactivat în luna iunie în urma precipitațiilor abundente, în comuna Scundu, a afectat drumuri, coloana de alimentare de apă, cât și rețeaua de alimentare cu energie electrică. În urma documentațiilor efectuate și avizate, primăria comunei a primit ajutor de urgență din rezervele de stat pentru refacerea lucrărilor refacere a infrastructurii afectate de alunecările de teren din ultima vreme.

 

Leave a Response