Elevul care a ameninţat o profesoară a fost reţinut
Elevul în vârstă de 20 de ani de la Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleşoianu” din Râmnicu Vâlcea, cercetat penal după ce a ameninţat o profesoară în timpul unei ore, a fost reţinut pentru 24 de ore.
Elevul de la Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleşoianu” din Râmnicu Vâlcea care a ameninţat o profesoară a fost reţinut. El este acuzat de comitetera infracţiunii de ameninţare, au precizat poliţiştii din Vâlcea care instrumentează acest caz.
Tânărul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că în urmă cu trei ani el a mai fost cercetat penal pentru comiterea unei tâlhării.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleşoianu” din Râmnicu Vâlcea, este cercetat penal pentru ameninţare, după ce în spaţiul public a apărut o filmare în care îi cere unei profesoare să justifice o notă pe care i-a acordat-o şi îi spune acesteia: ”Să te vedem noi pe stradă când ieşi din şcoală!”.
Colegiul Profesoral al unităţii ia, de asemenea, în discuţie situaţia elevului, putând fi chiar exmatriculat.