|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Fără Persu! 

Fără Persu!

„Ziarul de Vâlcea“

Dumitru Persu este fără îndoială cel mai malefic politician din Vâlcea. Fără a contribui direct la dezvoltarea niciunei localităţi din judeţ, fără a fi promovat măcar un proiect, fără a fi sprijinit concret o organizaţie politică acest individ s-a folosit de conjunctura din 1990. A fost fondator al partidului şi s-a împrietenit mereu cu lideri care au muncit în partid şi care au avut rezultate. Un maestru al intrigilor şi al dezbinărilor a închis partidul ani buni tinerilor, a stopat promovarea unor valori, a îndepărtat oameni de valoare de partid. A manevrat pe lângă liderii organizaţiei, a minţit, a jucat teatru. S-a îmbogăţit fără măsură.

A luat cât a putut de mult de la partid şi a dat înapoi cât a putut de puţin. Dealtfel credem că în afară de cotizaţii (dacă le-o fi plătit din buzunarul lui nu se ştie!) nu a dat un leu. Grobian şi lipsit de diplomaţie, Persu a jignit de-a lungul timpului nenumăraţi colegi, dar şi membrii ai altor partide. Implicându-se în alegeri, dar mai mult la modul – faza de desemnare a candidaţilor la primării (cauză din care PSD a pierdut de multe ori localităţi, care le putea câştiga) şi la faza plimbat prin comune alături de persoane cunoscute cu popularitate (Comănescu, Cîlea, Miţaru, Prală, Vlădoiu, Spiridon, Costi Rădulescu, Tudor, Marin, şi alţii) acest profitor s-a lăudat cu reuşitele partidului ca şi cum ar fi fost ale sale şi a dat mereu vina pe alţii când a fost vorba de eşecuri.

A luat bani cu ghiotura din poziţia de consilier judeţean. S-a băgat prin fel de fel de AGA, CA şi organisme de unde putea lua bani. A beneficiat de sinecuri de lux cum a fost cea de la BCR unde a frecat menta pe zeci de milioane lunar. A continuat să încaseze bani publici şi după ce s-a pensionat. A distrus democraţia în partid susţinând votul nesecret al persoanelor ce urmau să candideze (lucru pe care nu-l face nici un partid european), a declarat că noi scriem împotriva unor pesedişti la comanda altor pesedişti (lucru total fals!) în timp ce el comanda articole în fiţuici de scandal împotriva colegilor. L-a bîrfit pe Adrian Năstase, dar şi pe Geoană, când acesta părea în scădere. La Consiliile Naţionale a încercat mereu să convingă colegii să voteze după interesele lui de moment. Acum a ajuns la o vîrstă la care ar trebui să-şi plimbe nepoţii prin parcuri. Nu o face.

Crede că menirea sa este să ajungă vice de Consiliu Judeţean. Crede că din acest post poate să-l controleze şi să-l manevreze pe Ion Cîlea. Crede că poate să conducă judeţul şi mai speră că ar putea să devină deputat sau senator la următoarele alegeri dacă se va folosi de influenţa postului din Consiliu Judeţean. Nu are nici un merit politic sau administrativ şi ar deveni o ciumă pentru judeţ după ce a ajuns de mult o ciumă a social democraţilor vâlceni. Pentru cei care nu înghit PSD, alegerea lui Persu ar fi perfectă.

Peste patru ani partdiul va fi la pământ şi la localele următoare va lua rezultate foarte proaste. Pentru politicienii adevăraţi alegerea lui ar fi o catastrofă. Dacă consilierii judeţeni îl vor vota pe acest ipochimen promitem să publicăm periodic poza sa şi sub el vom scrie cu majuscule : „Ruşine celor care l-au ales!”. Ruşinea nu este a ţăranilor, care au votat o listă a PSD, ci a consilierilor intelectuali care vor vota perfect informaţi şi cunoscându-i toţi caracterul !

Leave a Response