|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Primăria Berislăveşti a finalizat licitaţia pentru asfaltarea a 20 km de drumuri de interes local 

ion-busaga-20122012

 

Potrivit unor precizări ale primarului din Berislăveşti, Ion Buşagă, recent a fost finalizată licitaţia pentru asfaltarea a 20 km de drumuri de interes local, cu fonduri prin PNDL 2, fiind deja încheiat contractul de execuţie cu firma constructoare. Anul trecut, primarul Ion Bușagă a primit vestea cea mare: Guvernul a aprobat alocarea sumei de circa 90 miliarde de lei vechi pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea”, în cadrul programului PNDL. Primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, a reuşit încă de la sfârşitul anului trecut semnarea la Ministerul Dezvoltării Regionale a contractului de finanţare la proiectul de modernizare a 22 de drumuri de interes local care totalizează 11,5 kilometri, finanţat prin PNDL. Construcția grădiniței cu program prelungit va fi gata până la sfârșitul anului acesta, iar anul viitor să fie funcțională. La începutul acestui an, primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, a precizat că, prin intermediul Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale, a reușit obținerea finanțării pentru realizarea proiectului de „Construire grădiniță cu program prelungit” care va fi realizată în centrul comunei. Valoarea investiției este de circa 22 miliarde de lei vechi. Grădinița va avea în dotare săli de clasă, dormitoare cu dotări complete, sală de mese, toalete amenajate special pentru copii și dotare cu material didactic. Spațiul din fața imobilului va fi amenajat ca spațiu de joacă al grădiniței. În acest mandat, modernizarea drumurilor este prioritară pentru primarul din Berislăveşti, dar şi introducerea reţelei de canalizare. Primarul Ion Buşagă spune că, prin implicarea preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu se va moderniza drumul care duce până la releul Cozia. Primarul din Berislăveşti mai spune că drumul judeţean 703N este unul strategic, singurul pe care se poate ocoli Valea Oltului din zona Cornet până la Călimăneşti, şi care face legătura cu comunele din nordul judeţului, respectiv Perişani sau Titeşti. Pe drumul spre Perişani se află izvoare cu ape sulfuroase asemănătoare unor izvoare din Călimăneşti-Căciulata, iar oamenii din zonă sunt crescători de animale, astfel încât aici există un real potenţial turistic şi s-ar putea dezvolta o zonă agroturistică montană.

Leave a Response