|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Fraţii Cristescu au luat un teren cu zăcăminte de 73 milioane metri cubi de gaze 

• Romgaz a dat prea uşor în concesiune exploatarea de la Pârâieni, judeţul Vâlcea

Fraţii Cristescu au luat un teren cu zăcăminte de 73 milioane metri cubi de gaze

 În următorii ani, întreprinderea Foraj Sonde va efectua investiţii de peste 9 milioane lei într-un perimetru de gaze naturale preluat în concesiune de la ANRM, în urma unei licitaţii desfăşurate la începutul anului. Societatea este membră a grupului Bega, deţinut de fraţii Cristescu. Foraj Sonde a câştigat licitaţia organizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru concesionarea perimetrului Pârâieni din judeţul Vâlcea, teren la care a renunţat compania Romgaz din motive economice.

Pe durata exploatării Romgaz a fost obţinută o producţie de 82 milioane de metri cubi de gaze, iar în prezent zăcământul deţine resurse estimate la aproximativ 73 milioane de metri cubi. În cazul descoperirii de gaze naturale, acestea urmează să fie livrate către reţeaua naţională de transport şi distribuţie. Pachetul majoritar de acţiuni la întreprinderea din Râmnicu Vâlcea este deţinut încă din anul 2000 de Grupul Bega (al fraţilor Cristescu), prin intermediul Bega Invest Timişoara şi Marius Cristescu. La fel, acţionarii principali ai SC Foraj Sonde SA Craiova, conform ultimelor date disponibile, sunt Marius Cristescu, care deţine un pachet de 45,3% din acţiuni, şi societatea Bega Invest Timişoara cu o participare de 12,46% din capitalul social.

Celelalte trei societăţi care vor fuziona sunt controlate tot de către fraţii Cristescu. Grupul Bega cuprinde un număr de 29 de societăţi comerciale cu capital integral privat, independente juridic. dar „legate” prin acelaşi acţionar majoritar. Începând din 1990, Bega Grup a realizat 23 de achiziţii „strategice”, dintre care două în judeţul Vâlcea: SC Foraj Sonde SA şi SC Uzinele Sodice Govora SA (în 2002). Având o cifră de afaceri de peste 170 milioane de dolari în 2004, Bega Grup avea un număr de angajaţi ce depăşea 10.000 de persoane.

În urmă cu două săptămâni, societăţile Foraj Sonde SA din Râmnicu Vâlcea împreună cu întreprinderile similare din Zădăreni, Craiova şi Bascov, membre ale grupului timişorean de firme Bega, au fuzionat prin absorbţie, sediul central fiind ales la Craiova. Specializată în realizarea de foraje în domeniul petrolier şi al gazelor naturale, societatea va avea în acest an o cifră de afaceri de 50 milioane de euro, în creştere de la cele 35 milioane de euro, cifră de afaceri obţinută anul trecut.

Potrivit estimărilor de pe piaţă, în prezent SC Foraj Sonde SA Craiova deţine jumătate din piaţa românească în realizarea de foraje în domeniul extracţiei de petrol şi aproximativ 10% din piaţa de specialitate în domeniul gazelor naturale. Principala beneficiară a serviciilor oferite de companie este Petrom, dar sunt şi o serie de operatori străini pentru care sunt prestate servicii. Chiar dacă activitatea SC Foraj Sonde SA este desfăşurată mai ales în România, există intenţii de a realiza operaţiuni şi în Ucraina şi în zona Arabiei Saudite.

Leave a Response