Înalta Curte a ADMIS recursul în casaţie cerut Gheorghe Deaconeasa împotriva unei decizii a Curţii de Apel Piteşti
Luna trecută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în Dosarul nr. 826/90/2014 cererile de recurs în casaţie împotriva unei decizii a Curţii de Apel Piteşti formulate de Gheorghe Deaconeasa, fost şef al Ocolului Silvic Voineasa, şi de alţi doi inculpaţi. Concret, iată soluţia ICCJ: „În temeiul art. 440 alin. 4 Cod procedură penală, admite în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Petrulian Mihai Dan, Deaconeasa Gheorghe şi Basarabă Mircea împotriva deciziei penale nr.1100/A din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. 826/90/2014. Trimite cauza Completului C6, în vederea judecării recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii Petrulian Mihai Dan, Deaconeasa Gheorghe şi Basarabă Mircea, cu citarea părţilor, pentru termenul din 15 octombrie 2018. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 septembrie 2018”.
Sentinţa atacată la ICCJ este dată la 29 noiembrie 2017, când Curtea de Apel Piteşti a pronunţat o nouă decizie definitivă în unul din dosarele penale care privesc retrocedarea a munţilor Puru, Galbenu şi Petrimanu, din Voineasa. Astfel, prin decizia penală 1100 din 29 noiembrie 2017 instanţa l-a condamnat pe Basarabă Mircea la 10 ani de închisoare, l-a condamnat pe Petrulian Mihai Dan la 10 ani de închisoare, l-a condamnat pe Gheorghe Deaconeasa la 12 ani de închisoare. În luna martie 2014, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată a următorilor: BASARABĂ MIRCEA, administrator la SC CONSULT TURIST COMPANY SRL Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii continuate de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecințe deosebit de grave (4 acte materiale); PETRULIAN MIHAI DAN, fost asociat la SC CONSULT TURIST COMPANY SRL Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii continuate de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecințe deosebit de grave (4 acte materiale); Gheorghe Deaconeasa, fost șef al Ocolului Silvic Voineasa, sub aspectul săvârșirii infracțiunii continuate de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecințe deosebit de grave (4 acte materiale).
Prin decizia penală 662/03.06.2016, Curtea de Apel Pitești a hotărât următoarele: condamnă pe Gheorghe Deaconeasa la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de: complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma participației improprii și luare de mită, ambele în formă continuată. Condamnă pe inculpatul BASARABĂ MIRCEA, administrator la S.C. Consult Turist Company S.R.L. Craiova, la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma participației improprii și dare de mită, ambele în formă continuată. Condamnă pe inculpatul PETRULIAN MIHAI DAN, fost asociat la S.C. Consult Turist Company S.R.L. Craiova, la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma participației improprii în formă continuată. Condamnă pe inculpatul PĂDURARU CONSTANTIN, fost director al Direcției Județene Neamț a Arhivelor Naționale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu. Dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților precum și anularea înscrisurilor falsificate prin comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și fals intelectual în formă continuată. Obligă în solidar pe Basarabă Mircea, Petrulian Mihai Dan, Deaconeasa Gheorghe și Păduraru Constantin la suma de 17.668.111 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data pronunțării prezentei decizii și până la data achitării integrale a prejudiciului cauzat cu titlu de despăgubiri civile față de Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
(Petre Coman)