Deces suspect la Perişani
Deces suspect la Perişani
Poliţia Vâlcea a declanşat o anchetă în urma decesului unei femei de 60 de ani din Perişani – Vâlcea, Floarea Cătălinoiu, găsită sâmbătă, 5 iulie căzută în curtea locuinţei sale de concubinul acesteia, Nicolae Oprea (60 de ani), din Titeşti. Suspiciunile poliţiştilor au fost trezite de faptul că, până la sosirea poliţiei la faţa locului, rudele decedatei făcuseră curat la locul faptei.
Mai mult, pe cadavrul femeii se puteau vedea numeroase echimoze la nivelul membrelor superioare, torace şi fese, precum şi o escoriaţie la nivelul capului. „S-a luat măsura ridicării şi depunerii cadavrului la morga Spitalului orăşenesc Brezoi în vederea efectuării necropsiei, pentru a se stabili cauza decesului. Din cercetări a rezultat că femeia obişnuia să consume în exces băuturi alcoolice, fiind găsită de mai multe ori căzută în curte.” – a precizat subinspectorul Diana Smărăndoiu, de la Poliţia Vâlcea.