General Service Grup 98, firma de casa a SRI-ului, afaceri cu Consiliul Judetean Valcea
General Service Grup 98, firma de casa a SRI-ului, a intrat in afaceri cu Consiliul Judetean Valcea, prin proiectul ”Creșterea eficienței energetice a clădirii Complexului de servicii comunitare – Râmnicu Vâlcea”, in valoare de peste 55 miliarde lei vechi. Proiectul a obţinut finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri Publice. Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea eficienței energetice a clădirii Complexului de servicii comunitare – Râmnicu Vâlcea, prin implementarea unor măsuri de reabilitare energetică profundă, ce vizează reducerea pierderilor și a consumurilor energetice, precum și introducerea unor sisteme de producere a energiei necesare clădirii din surse regenerabile, cu impact pozitiv asupra mediului înconjurător si calității vieții beneficiarilor centrului, contribuind totodată la eficientizarea cheltuielilor publice.
General Service Grup 98 a obținut peste 50 de contracte cu statul, a căror valoare depășește 40 de milioane euro
O prietenie bazata pe intentii de îmbogatire din furat bani de la stat, s-a legat între finul și fostul prim-consilier al lui George Maior la SRI, Nicolae Sergiu Ciobanu, și Victor Matei (patronul General Service Grup 98).
.Ciobanu s-a lăudat că l-a ajutat pe Matei să devină profesor la Academia Națională de Informații a Serviciului Român de Informații. După ce a intrat în sistem, acesta din urmă s-a pricopsit cu un contract de cinci milioane euro pentru o lucrare la un hotel al SRI – potrivit sfin.ro
Victor Matei este numit în stenogramele interceptărilor din dosarul DNA „constructorul de spitale” , iar firma sa, General Service Grup 98, a fost asociată cu o altă societate controversată, Medicare Tehnics SA, la care a fost director general Tudor George Coldea, vărul generalului Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI.
Din informațiile disponibile în Sistemul Electronic de Achiziții Publice reiese că firma General Service Grup 98 a beneficiat de peste 50 de contracte publice, a căror valoare se învârte în jurul sumei de 40 de milioane euro.
Actualul ambasador al României în SUA, George Maior, a fost consiliat de finul său, Nicolae Sergiu -Ciobanu, în perioada în care a fost secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, dar și pe perioada în care a condus Serviciul Român de Informații.Ciobanu se lăuda că a fost prim-consilier la cabinetul lui George Maior de la SRI.
După ce Maior a plecat la Ambasada României din SUA, Ciobanu a tras sforile în sistemul de sănătate. Recent, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care procurorii Direcției Naționale Anticorupție investighează decontările ilegale de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. Paguba adusă statului este de aproximativ trei milioane de euro.
Nicolae Ciobanu i-a mărturisit unui colaborator al DNA cum a tras sforile pentru ca un „constructor de spitale”, Victor Matei, să ajungă profesor la Academia de Informații a Serviciului Român de Informații. Iată câteva dintre zicerile finului lui Maior, așa cum apar acestea în dosarul DNA:
„Păi, da’ în sănătate nu… există un domeniu unde să nu cunosc sau să nu mă mișc, pentru că, de atâția ani de zile, am avut tot felul de contacte cu… Chiar vorbeam cu ăsta, cu… nu știu dacă-l știți pe Matei Victor. El e un constructor de spitale”; „Și pe VICTOR l-am dus profesor la Academia Națională de Informații”; „SRI-ul are și el o academie. Și l-am dus profesor acolo. El preda și la sociologie, «Managementul crizelor»”, „L-am dus acolo, și-a creat o bază, și-a creat o… anumite situații, nu știu ce, nu știu cum, ca anul trecut să participe la o licitație… pentru un hotel al SRI-ului, care erau… e o lucrare de vreo cinci milioane de euro. Deci, pentru orice constructor, cinci milioane de euro sunt niște bani”.
În anul 2016, Serviciul Român de Informații a organizat, într-adevăr, o licitație pentru reabilitarea și modernizarea „căminului garnizoană Maramureș – Olimp”, aflat pe litoralul românesc. Hotelul “Maramureș” (de 13 etaje și 220 de camere) a ajuns în posesia SRI în anul 2015, printr-o hotărâre de Guvern. Până atunci, a fost “plimbat” de la Ministerul de Interne la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, care nu l-a folosit și l-a lăsat în paragină.
Contractul (în valoare de peste 20,8 milioane lei, adică în jur de cinci milioane de euro) a fost atribuit General Service Grup 98, din București. Firma poate subcontracta doar 0,94% din contract pentru proiectarea și execuția de lucrări instalații de semnalizare în caz de incendiu, proiectare și execuție lucrări sisteme de alarmare împotriva efracției, proiectare și execuție lucrări sisteme de limitare și stingere a incendiilor.
După ce va fi renovat, hotelul “Maramureș” va trece de la două la trei stele și va fi destinat doar pentru relaxarea angajaților SRI și a familiilor acestora.
Firma General Service Grup 98 este patronată în acte de către Constantin I. Matei, în vârstă de 89 de ani. Însă este administrată de Victor Matei, despre care Ciobanu spunea că l-a făcut profesor la Academia de Informații a SRI.
Printre instituțiile publice care au oferit contracte firmei lui Matei se află Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu”, care a plătit peste 6,5 milioane de euro pentru lucrări de reparații și renovare a institutului. Primăria Municipiului București a plătit aproximativ un milion de euro pentru consolidarea și restaurarea Observatorului Astronomic.
Firma a mai primit contracte de la Metrorex, Registrul Auto Român, Institutul Parhon, Poșta Română, RATB, Teatrul Metropolis, Apa Nova, Agenția Naționale pentru Locuințe etc.
În anul 2014, firma lui Matei a primit un contract de 444.000 de euro de la Unitatea Militară 0418, din București. Adică exact de la Academia de Informații „Mihai Viteazu”, aflată în subordinea Serviciului Român de Informații. Chiar instituția la care Matei preda „Managementul crizelor”.
Contractul a fost atribuit firmei lui Matei pentru reabilitarea Laboratorului de Simulare și Modelare Virtuală, care consta în refacerea în totalitate a finisajelor interioare, refacerea finisajelor la grupurile sanitare și a culoarului, înlocuirea tâmplăriei interioare, refacerea instalațiilor electrice și curenți slabi.
„Constructorul de spitale” Victor Matei a obținut peste 11,4 milioane de euro de la Consiliul Județean Ilfov, condus de liberalul Marian Petrache, pentru reabilitarea, modernizarea și echiparea Spitalului Județean de Urgență Ilfov. Contractul a fost semnat cu asocierea dintre firmele General Service Grup 98 (lider de asociere), Medicare Tehnics SA și Vavian Trading.
Controversata firmă Medicare Tehnics SA l-a avut ca director general pe Tudor George Coldea, vărul generalului Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI. În plus, Medicare Tehnics construiește și spitalul orășenesc din Mioveni, a cărui valoare a fost calculată la peste 55 de milioane euro. Practic, protejatul lui Nicolae Ciobanu, Victor Matei, este asociat cu o firmă care a fost controlată de vărul generalului Florian Coldea, de la SRI.
În anul 2014, licitația câștigată de General Service Grup 98 pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului Județean Ilfov a fost contestată la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Una dintre firmele contestatoare a solicitat „anularea deciziei autorităţii contractante de declarare a ofertei sale necâştigătoare comunicată prin adresa nr. 4688/24.04.2014, a deciziei de stabilire a ofertei câştigătoare, obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei desemnate câştigătoare de la etapa verificării admisibilităţii acesteia, precum şi anularea raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia, inclusiv a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire”.
Dupa principiul , cine se aseamana se aduna , asa procedeaza si aceste jeguri.
Intrebarea care se pune este , ce legaturi exista intre CJ Valcea si acesti impostori?
Poate da cineva un raspuns in acest sens sau osinza si cefele late le da senzatia gusatilor , ca sint pe cai mari?
Ramine de vazut.