„Sfântul Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului, poate și trebuie să fie un model viu pentru generația tânără: iubitor de semeni, om plin de curaj și de compasiune, care nu a știut în întreaga sa viața ce înseamnă compromisul”, a spus Înaltpreasfinţia Sa în interviul oferit cu hramului Catedralei Patriarhale.

Totodată, actualul Arhiepiscop al Râmnicului a spus despre sfântul care a păstorit Eparhia Râmnicului că a fost un „monah cu o vocaţie deosebită” ale cărui virtuţi l-au făcut să fie foarte apreciat în rândul clericilor şi credincioşilor.

„Postul, smerenia, milostenia, pocăinţa, privegherea, ascultarea, sunt numai o parte dintre virtuţile care au făcut ca Sfântul Ierarh Calinic să fie iubit şi de Dumnezeu şi de oameni”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Interviu integral:

Basilica.ro: Sfântul Calinic de la Cernica a fost o personalitate marcantă pentru Eparhia Râmnicului. Care este moștenirea pe care Sfântul Calinic a lăsat-o și cum influențează viața eparhiei astăzi?

ÎPS Varsanufie: Lucrarea administrativă, pastoral misionară și de asemenea culturală a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în eparhia istorică a Râmnicului s-a desfășurat pe multiple planuri, având ca și coordonată fundamentală întărirea vieții duhovnicești.

Toată activitatea Sfântului Ierarh de la Râmnic se constituie într-un program bine alcătuit și împlinit cu multă acrivie spre atingerea scopului său sfânt: reînnoirea duhovnicească și reînvierea culturală și administrativă a eparhiei pe care, prin rânduiala lui Dumnezeu, o păstorea.

În anul 1847, a avut loc marele incendiu care a mistuit cea mai mare parte a Râmnicului: episcopia, seminarul, şcoala primară, dar şi  foarte multe case din zona centrală, adică peste jumătate din ceea ce însemna la vremea aceea Râmnicul Vâlcii.

Cel care a început lucrările de rectitorire a orașului a fost Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, ales episcop al Râmnicului în anul 1850.

Episcopia şi seminarul au fost primele clădiri reconstruite de Sfântul Calinic, Episcopul Râmnicului, drama incendiului ducând la modernizarea mult întârziată a oraşului. Prima ţintă a fost lărgirea şi modernizarea Uliţei Mari, Calea lui Traian de azi. Piatra de râu şi lumina felinarelor cu lumânări mari la început, şi, mai târziu, cu petrol au adus Râmnicul într-o lumină pe care nu o mai cunoscuse până atunci.

Preocuparea sa pentru viaţa duhovnicească, pentru viaţa lăuntrică, nu l-a oprit să aibă o la fel de bogată activitate exterioară, atât în domeniul cultural, cât şi administrativ: pe cheltuiala sa a întemeiat o tipografie la Râmnic, în care a tipărit numeroase cărţi de învăţătură şi de rugăciune, a ctitorit o serie de mănăstiri, Centrul eparhial şi Catedrala Arhiepiscopală, a reorganizat seminarul şi a înfiinţat o serie de şcoli etc.

Dacă vorbim astăzi de dezvoltarea orașului Râmnicu-Vâlcea, lucrul acesta este datorat fără nicio exagerare și Bisericii de aici, care a ştiut nu doar să dubleze activitatea economică din oraș, ci să o susţină la propriu şi să stimuleze dezvoltarea spiritual-culturală şi economică a municipiului Râmnicu-Vâlcea.

Fabricile de hârtie şi tipografiile din sec. al XIX-lea, care au făcut să înflorească oraşul, oare de unde îşi aveau izvorul, dacă nu din cea personală a Sfântului Calinic, pe care a dăruit-o primăriei oraşului Râmnic?

Nu putem trece cu vederea nici cunoscuta sa ctitorie, Mănăstirea Frăsinei, Athosul României, cunoscută prin rânduiala sa de mănăstire avaton, unde candela rugăciunii niciodată nu s-a stins.

Aici, la Frăsinei, atunci când l-a numit stareț pe ieromonahul Serafim, în anul 1860, Sfântul Calinic îl povăţuia „să se poarte pe sine bine şi cu cucerie potrivit cu podvigul (canonul) său şi postul ce i să încredinţează, să ţie orînduiala slujbelor bisericeşti după toată cuviinţa, adică după tipic, să poarte grijă cu neadormită priveghere despre cârmuirea averii, să se poarte cu dragoste şi blândeţe către ceilalţi părinţi şi fraţi ce se vor aduna, spre vieţuire, într-acel schit, mângâindu-i cu dare de cele trebuincioase după starea schitului şi să aibă a se împărtăşi cu toţii deopotrivă ca un lucru ce se socoteşte pe obrazul tuturor de obşte, fiind o singură masă în fiinţa cuvioşiei sale ca un mai mare povăţuitor între dânșii”.

Basilica.ro: Ce virtuți l-au făcut cunoscut în rândul clericilor și al
credincioșilor, mai ales că el a fost considerat un om sfânt încă din
timpul vieții pământești.

ÎPS Varsanufie: Monah cu vocaţie deosebită, crescut în duhul călugăresc al stareţilor sfinți, Paisie Velicicovschi şi Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, Sfântul Calinic, atât în perioada stăreției sale la Cernica, cât și ca şi episcop de Râmnic s-a dovedit a fi un rugător neobosit.

A înțeles în chip admirabil că pentru împlinirea acestui scop, de zidire sufletească a credincioșilor, este nevoie de rugăciune, de monahi cu viață de rugăciune, de mănăstiri, care să ofere celor ce vin spre ele pilde de viețuire îngerească și nu a avut odihnă până nu a împlinit acestea.

Postul, smerenia, milostenia, pocăinţa, privegherea, ascultarea, sunt numai o parte dintre virtuţile care au făcut ca Sfântul Ierarh Calinic să fie iubit şi de Dumnezeu şi de oameni.

Ucenicul său, Arhimandritul Anastasie Baldovin, cel care i-a scris viața mărturisea despre sfinția sa că nimeni nu putea să ascundă sau să spună vreun neadevăr înaintea sa, fiindcă îndată prevedea luminat tot ceea ce i se spunea şi nu numai convieţuitorii săi călugări îl admirau şi îl stimau, ci şi toţi chiriarhii Bisericii Române îl aveau şi îl stimau ca pe un om extraordinar, ca pe un sfânt.

Atâta era de blând şi smerit cu inima, încât credea cineva că are în faţa sa un înger ceresc, cu care vorbeşte, iar nu un om pământesc.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului-Noul Severin, este reprezentatul spiritualităţii filocalice româneşti care a reuşit să îmbine exemplar, după modelul Sfinților Părinți, rugăciunea cu rucodelia și filantropia, acestea fiind virtuțile care l-au dus pe Sfântul Calinic la desăvârșire.

Basilica.ro: Vă rugăm să ne vorbiți despre latura patriotică a Sfântului Calinic și despre contribuția sa la înfăptuirea Unirii Principatelor?

ÎPS Varsanufie: Sfântului Ierah Calinic a fost un patriot exemplar al țării noastre, nerezumându-se doar la rugăciuni pentru neamul nostru strămoșesc, ci a fost implicat activ în procesul de unire a Țării Românești cu Moldova, înfăptuită în anul 1859.

Înaintea alegerilor pentru unirea Principatelor, Sfântul Calinic, undeva în anul 1857, a trimis o circulară către preoții şi stareții mănăstirilor din eparhia pe care o păstorea, prin care cerea să se facă rugăciuni în toate bisericile pentru unirea românilor într-o singură voinţă şi cuget.

În acestă circulară a și arătat lămurit despre dorința dintotdeauna a românilor de a avea un stat unitar și independent, scriind: „Credința ortodoxă fu păstrată cu sângele părinţilor noştri; românii îşi vărsară sângele pentru credinţa lui Hristos, pentru lăţirea adevărului Evangheliei, care a fost şi este mântuirea patriei noastre”.

A făcut parte din Adunarea Electivă a Țării Românești, alegându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor principate: Moldova și Țara Românească, realizându-se astfel ceea ce astăzi numim Mica Unire.

A fost arhiereul cel mai prețuit de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care deseori i-a cerut sfatul.

Basilica.ro: Enumerați câteva aspecte pentru care tinerii ar trebui să îl aibă ca
model pe Sfântul Calinic, atât în ceea ce privește viața duhovnicească, dar și cea culturală și profesională.

ÎPS Varsanufie: Zilele pe care le trăim cu toții sunt tot mai grele, tot mai dificile, mai ales pentru generația tânără, care se dovedește din ce în ce mai dezorientată.

Îndepărtarea de Tradiție, renunțarea la valorile autentice ale neamului nostru, alergarea după surogate ale libertății, puțina credință a tuturor, dezrădăcinarea familiei, toate acestea fac ca tânăra generație să trăiască astăzi într-o criză identitară profundă.

Trebuie ca noi, slujitorii Bisericii, să facem mai mult ca acestă generație să conștientizeze că îndepărtarea de Dumnezeu este o îndepărtare a omului de el însuși, o însingurare distructivă pe toate planurile.

Fără o întoarcere cu fața către Dumnezeu Cel Viu nu vom putea găsi calea către adevărata libertate, către societatea pe care toți o dorim, în care să renască firescul dumnezeiesc. Pentru acestea avem nevoie de modele autentice, pe care slavă lui Dumnezeu că deja le avem lângă noi, dar le ignorăm, ne facem că nu le vedem.

Sfântul Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului, poate și trebuie să fie un model viu pentru generația tânără: iubitor de semeni, om plin de curaj și de compasiune, care nu a știut în întreaga sa viața ce înseamnă compromisul.

Sfântul Calinic nu poate fi model doar pentru slujitorii Bisericii, căci prin coordonatele sale, ca om de cultură autentic, a scris, a tipărit în tipografia întemeiată chiar de el, a învățat, a îndrumat, nu poate să nu marcheze orice cercetător autentic, dornic de formare.

Născut într-o familie de oameni simpli, a primit învățătura sănătoasă de la părinții săi, atât el, cât și fratele lui, spre desăvârșire personalității prin cunoaștere, știind cuvântul scripturistic: „Și aceasta este viața veșnică să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat” (Ioan XVII, 3).

Om al lui Dumnezeu, în fiecare clipă în slujba aproapelui, a știut ce înseamnă suferința, jerfirea de sine, căutând prin tot și prin toate să vindece rănile celui în suferință.

Adevărat Părinte filocalic, întru toate a cultivat frumusețea omului: frumusețea familiei, frumusețea omului năzuitor spre Dumnezeu, frumusețea culturii, frumusețea de Dincolo, educându-ne spre Împărăția cea neînserată a lui Dumnezeu.