A vrut să dea mită unui poliţist şi a fost prins în flagrant
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a constituit, pe 30 octombrie 2018, o cauză penală în care s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: în data de 30.10.2018, suspectul A.I.I., i-a promis și i-a oferit unui agent de poliție, suma de 50 euro şi 70 de lei, pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a nu întocmi actele necesare constituirii unui dosar penal, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Cercetările în acest caz continuă.
in Fapt divers