|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 05.11.2018 

soparla-cu-volanas
  • Aproape la toate şedinţele Consiliului Judeţean, consilierul liberal Gică Păsat (fost semi-preşedinte din perioada 2014-2016!) reuşeşte să intre bine în pielea personajului „Mister Bean” şi să facă „de cacao” întreg grupul PNL. La fel s-a întâmplat şi miercuri, cu ocazia şedinţei ordinare a CJ Vâlcea, când inginerul Păsat a cerut, nici mai mult nici mai puţin, decât un raport din partea consiliului de administraţie al Apavil cu privire la situaţia… branşamentelor la apă din comuna Muereasca. Orice om cu o minimă pregătire ştie că de branşamente se ocupă Departamentul Tehnic al Apavil, pe când consiliul de administraţie elaborează strategii de dezvoltare, aprobă proiecte majore de investiţii şi revocă/numeşte conducerea executivă a societăţii, numai numitul Păsat nu ştie acest lucru….

 

  • Conducerea SC Oltchim SA a prelungit termenul pentru depunerea ofertelor angajante pentru pachetele de active rămase nevândute în urma primului proces de vânzare, respectiv Divizia Petrochimică Bradu (pachetul 8), Instalaţia Anhidridă Ftalică din Râmnicu Vâlcea (pachetul 9) şi, parţial, Instalaţia PVC II din Râmnicu Vâlcea (pachetul 7), până la data de 21 noiembrie 2018. Iniţial, perioada până la care se puteau depune oferte pentru cele trei pachete de active era 31 octombrie 2018. Până la data de 31 iulie, patru firme lansaseră oferte în acest sens, respectiv: Aiotec din Germania pentru Instalaţia PVC II şi Divizia Petrochimică Bradu, Nimir Chemicals din Pakistan pentru Instalaţia Anhidridă Ftalică, Vynova Holding din Luxemburg pentru toate cele trei pachete şi Mata Chemicals din Pakistan pentru Instalaţia Anhidridă Ftalică.

 

  • Nici acum, după 1 an şi 6 luni de la producerea dezastrului, sinistraţii din comuna Alunu NU şi-au primit despăgubirile promise din partea Guvernului pentru gosopdăriile afectate de alunecarea de teren. Drept urmare, cele 8 familii au formulat acţiune în justiţie împotriva Guvernului şi a Instituţiei Prefectului Vâlcea, însă au „uitat” că şi Primăria Alunu este la fel de vinovată. La începutul lunii iunie 2017, halda de steril de la Alunu a făcut prăpăd și 8 familii au rămas fără un acoperiș deasupra capului. Au fost distruse de asemenea aproximativ 60 de hectare de pădure și teren agricol, dar și platforma drumului județean 605 C, drum care face legătura cu orașul Berbești. Evaluatorul a concluzionat că despăgubirile solicitate pentru cele 8 gospodării compuse din 27 de persoane se cifrează la peste 700.000 euro.

 

  • Primim informatii ca unii inspectori ai ABA Olt actioneaza la comanda unui om de afaceri valcean, apropiat al directorului. Tinte: afaceristii care-l incomodeaza in domeniul… constructiilor! Se pare ca insusi directorul, Stefan Prala, este depasit de situatie – centrul de comanda al institutiei aflandu-se in alta parte… Mai cu sange in instalatii, un patron valcean a luat taurul de coarne si a plecat cu jalba-n protap la DNA. Vom vedea ce va iesi! Uite asa se intampla cand anumiti indivizi vor sa devina boieri pe bani publici si pozeaza in fecioare neprihanite in societate! „Shogunul” habar nu are de toate acestea!

Leave a Response