|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Minorele descoperite în parcări, date în grija Protecţiei Copilului 

Prostituate minore fără identitate

Minorele descoperite în parcări, date în grija Protecţiei Copilului

La sfârşitul săptămânii trecute, în urma unei acţiuni de amploare organizată în parcările de pe Valea Oltului, jandarmii vâlceni au strâns o „recoltă” bogată de minore. Potrivit conducerii Jandarmeriei Vâlcea, în timpul desfăşurării acţiunii, „în numai două parcări, respectiv cea aparţinând Motelului Lotrişor din Călimăneşti şi a Motelului Lotru din Brezoi, jandarmii au aplicat, în conformitate cu prevederile legii, nouă sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.500 de lei".

În total, au fost depistate unsprezece femei, amendate pentru atragerea de persoane de sex masculin în vederea practicării prostituţiei. Au mai fost găsite în parcări şi două fete minore, A.I. de 15 ani, cu domiciliul în comuna Voiceşti şi T.A.M. de 15 ani, din Râmnicu Vâlcea. În cazul primei fete, jandarmii nu au putut stabili identitatea acesteia în timpul misiunii, deoarece fata nu avea carte de identitate şi nu figurează în baza de date a unităţii. Urmează să fie efectuate verificări pentru stabilirea exactă a identităţii fetei.

Potrivit Jandarmeriei Vâlcea, faptele celor două minore au fost comunicate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vâlcea. De altfel, dintre cele 11 persoane depistate de jandarmi, şase fete sunt minore, iar două au trecut, de puţin timp, de vârsta majoratului. Multe dintre ele aveau „la activ” între 5 şi 9 sancţiuni anterioare,pentru acelaşi gen de fapte.

Leave a Response