|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

începe dihonia în PDL Valcea 

Începe dihonia în PDL

Bătălie pentru Colegiile sigure

Luni, 14 iulie, liderii judeţeni ai PDL, PSD şi PNL s-au întâlnit pentru a se pune de accord cu stabilirea colegiilor electorale pentru alegeruile Parlamentare. În aparenţă liberalii par a fi cedat insistenţelor celor din PSD şi PDL care nu au fost de accord cu propunerea iniţială a liberalilor. A fost “ desfiinţat un colegiu care părea sigur pentru deputatul Emilian Frâncu deoarece, deşi avea o parte din Râmnicu Vâlcea, unde rezultatele bune le-auobţinut cei din PDL conţinea şi 14 localităţi rurale din care în 11 primarii erau liberali.

Discuţia a fost mult mai scurtă decât se aşteptau unii. Astfel au fost stabilite următoarele colegii electorale- colegiile pentru Camera Deputaţilor sunt Brezoi, Râmnic 1, Râmnic 2 (inclusiv câteva localităţi învecinate), Horezu, Bălceşti, Drăgăşani;

– colegiile pentru Senat sunt „Nord” (compus din colegiul Brezoi şi colegiul Horezu de la deputaţi), „Centru” (compus din Râmnic 1 şi Râmnic 2) şi „Sud” (compus din Drăgăşani şi Bălceşti). Ce a câştigat de faptul politicianul Emilian Frâncu ? Păi în primul rand un colegiu sigur pentru deputat şi un colegiu sigur pentru senator ( şi să nu uităm că PNL nu a avut niciodată un mandate de senator în Vâlcea. Apoi candidând alături de Buican pe zona de Nord liderul liberal are toate şansele să maximizeze reultatele pentru Camera Deputaţilor.

Cristi Buican este singurul candidat care poate obţine mandatul direct prin voturile a jumătate din alegătorii din Colegiul Nord. Acest lucru ar aduce PNL automat încă un mandat de deputat într-unul din celelalte colegii. În acelaşi timp, cedând deliberat Râmnicul, care dă două Colegii sigure de deputat şi unul de Senator celor din PDL, preşedintele liberalilor a deschis o cutie a Pandorei. Deja avocatul Bebe Ungureanu, deputat PDL, a mirosit pericolul şi a ieşit pe un post TV local spunând că se teme ca PDL să nu paraşuteze oameni d e la Centru.

Păi bine Petre, chiar credeai că nu o să te facă? Acum pentru toţi democraţii din conducerea centrală este evident faptul că cele mai sigure colegii pentru un candidat PDL sunt cele două din Râmnicu Vâlcea. Şi logic va fi ca cel puţin pe două dintre ele, în cazl în care lui Dorel Jurcan I se lasă unul, să candideze doi grei din Capitală. PSD are sigur două colegii de deputaţi şi unul de senator. Pronsticăm că liberalii vor mai lua un colegiu de deputat iar în PSD problema este că nu se ştie exact unde vor lua liberalii.

PDL are şi dezavantajul că în colegiile din Vâlcea, exceptându-le pe cele din Râmnic, nu va mai vrea nimeni să candideze. Cei care vor fi desemnaţi candidaţi nu vor avea nici un interes să muncească în forţă şi să investească finanţe. Înttr-un fel situaţia se va echilibra pentru că nici cei de la PNL nu se vor da peste cap să se ruineze într-o campanie dură în care au şanse minime să câştige.

Urmare a acestei decizii, acceptată de toate cele trei formaţiuni politice, pronosticăm că PSD va reuşi să propulseze în Parlament trei deputaţi (în colegiile Drăgăşani, Bălceşti şi Horezu) şi un senator (în „sud”), PD-L – doi deputaţi (în Râmnic 1 şi Râmnic 2) şi un senator (în „centru”), iar PNL – un deputat (în colegiul Brezoi) şi un senator (în „nord”).

În „sud” câştigă PSD

Această „aranjare” a colegiilor avantajează, în primul rând, liderii PD-L şi PNL. Astfel, Dorel Jurcan (foto stânga) se poate considera un mare favorit pentru obţinerea postului de senator în colegiul „centru”, având în vedere susţinerea de care se bucură din partea primarului Mircia Gutău, care a obţinut peste 70 la sută la alegerile locale din iunie. În acest timp, liberalul-şef Emilian Frâncu (foto dreapta) reuşeşte să evite „zona Gutău” şi va candida în colegiul senatorial „nord”, adică în zona de nord a judeţului (unde are susţinerea alegătorilor lui Cristian Buican, candidat pentru Senat), dar şi în zona Horezu. Al treilea colegiu, cel din sudul judeţului, va fi adjudecat, credem noi, de candidatul PSD. Care ar putea fi Cristian Diaconescu!

Leave a Response