Prefectul Florian Marin: In judetul Valcea nu exista cazuri de pesta porcina!
În ultima perioadă de timp în spațiul public au apărut o serie de dezinformări referitoare la apariția pestei porcine africane în județul Vâlcea,ceea ce a creat,în mod nejustificat o stare de panică în rândul populației.
La aceste moment în județul nostru nu există cazuri de pestă porcină africană și îi rog pe cei care se lansează, pe această temă în speculații,lipsite de temei real, să dea dovadă de responsabilitate civică și să gândească la efectul a ceea ce afirmă.
În această dimineață,de la orele 9.30 a avut loc ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Vâlcea (CLCB),în cadrul căreia au prezentat informări directorul Direcției Sanitar Veterinare,domnul Gabriel Miclea,inspectorul șef adj.al IPJ Vâlcea,domnul comisar șef Ion Matei și directorul Gărzii Forestiere Vâlcea,domnul Eugen Simionescu,rezultând ideea pe care am expus-o în preambul.
Instituția Prefectului Vâlcea îi asigură pe cetățenii județului că, potrivit legii,coordonează toate activitățile necesare prevenirii fenomenului pestei porcine africane,desfășurate de către instituțiile cu atribuții în domeniu, având totodată obligația legală de a informa cu privire la orice schimbare apărută.