Fiul avocat şi mama judecătoare, în cadrul aceleiaşi instanţe
Legea este doar pentru căţei?
Fiul avocat şi mama judecătoare,
în cadrul aceleiaşi instanţe
• Un cititor revoltat ne-a scris pe pagina de internet: „Băieţelul judecătoarei Ştefan Silvia este, categoric, incompatibil să facă pe avocatul la Tribunalul Vâlcea, unde mamiţica sa împarte dreptatea, ca vajnic judecător ce este…“
Operaţiunea de ridicare a aşa-zişilor hackeri efectuată profesionist de FBI pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea a reuşit să ne scoată din nou, pe noi – vâlcenii, în mod negativ în evidenţă la nivel naţional. Articolul scris de „Ziarul de Vâlcea“ pe această temă a avut o audienţă foarte mare pe pagina de internet. Am înregistrat mii de accesări pe link-ul articolului respectiv. Cititorii au postat şi comentarii la cele scrise de noi. Câteva dintre acestea le redăm, aşa cum au fost trimise:
„• Astazi se va respinge recursul hackerilor, de catre Curtea de Apel Pitesti.
Cu asa avocati – diletanti, e o veritabila joaca pt. acuzare sa-i faca harcea-parcea pe aceste muhaiele !
• Daca i-ati fi dat bani gramada va apara Bebe Ungureanu. Si asa derbedeul nu mai iese deputat!
• Dragi hakeri fraieri, l-ati luat pe Cristi Stefan si praful s-a ales de voi! Pai nu va dati seama ca judecatorul Danut Mitra nu v-a pus in libertate tocmai pentru ca s-ar fi interpretat ca judecatoarea Silvia Stefan A INTERVENIT!? Pe de alta parte oricum Curtea de Apel va aresta preventiv OBLIGATORIU!
P.S. clanul Piele si acum dupa un an si ceva tot in arest preventiv este…aia l-au avut ca avocat pe Bogdan Constantinescu, unul care a trimis dosarul la Curtea Constitutionala…dar cu fraierii la bulau!
• STATUTUL PROFESIEI DE AVOCAT
Art. 41 : "INTERDICTIA exercitarii profesiei de avocat … priveste INSTANTELE, parchetele de pe linga acestea si organele de cercetare penala la care lucreaza RUDA, sotul sau afinul avocatului, pina la gradul al treilea, inclusiv".
DECI, BAIETELUL JUDECATOAREI STEFAN SILVIA ESTE, CATEGORIC, INCOMPATIBIL SA FACA PE AVOCATUL LA TRIBUNALUL VALCEA, UNDE MAMITICA SA IMPARTE DREPTATEA, CA VAJNIC JUDECATOR CE ESTE …
Domnilor ziaristi, nu credeti ca ar fi necesar sa reamintiti cele de mai sus atit la conducerea Baroului Valcea cit si la conducerea Tribunalului Valcea si, de ce nu, chiar sa sesizati aceste incalcari ale statutului la conducerea Uniunii Nationale a Avocatilor.
• STITI CITI INDIVIZI CORUPTI DIN POLITIE SI DIN PARCHET SI-AU FACUT CASE ORI SI-AU CUMPARAT MASINI CU BANII PRIMITI MITA DE LA RC ?
CERCETATI SI VETI AFLA, IAR REZULTATUL INVESTIGATIILOR VA FI SUBIECT DE PRIMA PAGINA PENTRU MULTA VREME SI VA PRODUCE CUTREMUR PENTRU MAI MULTI MAHARI DIN POLITIE SI PARCHET !!!
• H A L A L J U S T I T I E !!!!!!
• Bineeeee politia si FBI umflati-i pe toti fraierii astea ca sunt degeaba.Lovitura grea ati dat acum ………………luatii pe toti………bravooooooooooo
• Haida, haide, sa nu fim malitiosi Pai cine vreti sa castige procesele, Victor Stanculescu????
• da asa este normal sa fi avocat bun cand ai mama judecatoare. Sper ca justitia sa-si faca treaba si sa ne scape de acesti infractori care in oras erau tartori niste inculti care sfidau oameni care chiar muncesc din greu.
• CRISTI ŞTEFAN – OARE CUM MAMA EI DE TREABă NIMENI NU SE SESIZEAZă, (CA EX. PARCHET, POLI├×IE, PRESă, CONDUCEREA TRIBUNALULUI), CU PRIVIRE LA FAPTUL Că LA TOATE DOSARELE GRELE, DROGURI, HAKCERI. ETC. JUDECATE LA TRIBUNALUL VÂLCEA APARE MEREU D-L AVOCAT CRISTIAN ŞTEFAN PENTRU INCULPA├×I, CARE NU ESTE ALTUL DECÂT FIUL JUDECăTOAREI ŞTEFAN SILVIA, JUDECăTOARE LA SEC├×IA PENALă A TRIBUNALULUI VÂLCEA.PăI UNDE MAI ESTE INCOMPATIBILITATEA PREVăZUTă DE LEGE? IERI NOROC CU D-L JUDECăTOR MITRă DăNU├× CARE ESTE UN EXPEMLU DE MAGISTRAT, CORECT ŞI SERIOS, Că ALTFEL NU SE ŞTIE CE SE ÎNTÂMPLA. POATE Că PRESA LIBERă VA FACE CEVA INVESTIGA├×II PE ACEASTă TEMă.“
ULTIMA ORA: Hackerii rămân după gratii
În cursul zilei de duminică, Curtea de Apel Piteşti a judecat recursul înaintat de avocaţii grupării arestate săptămâna trecută în Râmnic pentru acuzaţia de infracţiuni informatice. Judecătorii argeşeni au respins recursul. Hackerii rămân după gratii.