Primele concluzii ale cercetării în cazul incendiului de la Blocul S7:
Primele concluzii ale cercetării în cazul incendiului de la Blocul S7:
Focul putea fi declanşat intenţionat
Primele concluzii care au reieşit în urma cercetărilor efectuate la faţa locului de pompieri şi poliţişti în cazul incendiului izbucnit la mansarda blocului S7 aflat pe strada Gib Mihăescu din Râmnicu Vâlcea au scos la iveală faptul că focul putea fi pus intenţionat. În cursul zilei de 22 iulie, o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea şi poliţişti au efectuat o cercetare la faţa locului în cazul incendiului izbucnit la mansardele din Râmnic, în prezenţa preşedintelui şi administratorului asociaţiei de proprietari. Până la orele prânzului, la faţa locului nu ajunseseră reprezentanţii firmei constructoare.
Muncitorii, vinovaţi de producerea incendiului
În urma primelor cercetări s-a stabilit faptul că incendiul a pornit din podul mansardei, în zona scării E a blocului S7, sursa probabilă de aprindere fiind flacăra deschisă. Conform concluziilor trase de pompieri, mijlocul care putea produce aprinderea sunt sursele de iluminat sau aprindere, care au aprins lemnul din structura acoperişului. „Împrejurarea determinată a incendiului este crearea intenţionată sau din culpă a condiţiilor de a genera incendiu, iar gradul de combustibilitate al elementelor de construcţie din lemn, continuitatea acestora pe întreaga suprafaţă a acoperişului, ziduri de separare cu goluri neprotejate au favorizat propagarea acestuia” – au comunicat reprezentanţii ISU.
Disperaţi, oamenii care au rămas fără case, doar cu hainele de pe ei încercau disperaţi să ajungă la mansardă, pentru a alege ce se mai putea dintre resturile de pereţi arşi. Din apartamentele de la mansardă nu a mai rămas însă aproape nimic, cele câteva resturi, pentru care proprietarii făcuseră, majoritatea împrumuturi la bancă fiind cărate de oameni, cu lacrimi în ochi pe scări, în cearceafuri împrumutate de la vecini sau aduse de rude. „Am rămas doar cu hainele de pe mine. Nimic mai mult.
Am făcut un împrumut la bancă pentru a achita cei 40.000 de euro, cât m-a costat mansarda asta, şi mi-am vândut şi garsoniera în care stăteam înainte” – spunea unul dintre cei rămaşi sub cerul liber. Muncitorii din cauza cărora se crede că a izbucnit focul dispăruseră fără urmă de la faţa locului.
17 apartamente, în flăcări din cauza muncitorilor care lucrau la acoperiş
Nu mai puţin de 17 apartamente aflate la mansarda unui bloc din centrul Râmnicului au ars în totalitate luni noaptea, în urma unui incendiu devastator izbucnit din cauza muncitorilor care lucrau la finalizarea locuinţelor. Mansardele erau deja cumpărate, iar trei familii deciseseră deja să se mute în noile case, înainte de finalizarea acestora. Acum, oamenii au rămas sub cerul liber, pentru că nici unul dintre ei nu avea locuinţa asigurată. Mansardele urmau să fie date în folosinţă peste o săptămână. În urma incendiului, trei persoane au suferit intoxicaţii uşoare cu fum, iar 10 oameni au rămas sub cerul liber.
Ei vor fi cazaţi de Primăria Râmnicului într-un centru social. Flăcările au izbucnit dintr-o încăpere în care îşi ţineau uneltele muncitorii care lucrau la mansardarea blocului. Pompierii au decis să să-i scoată din case pe toţi locatarii blocului cu şapte scări, cu toate că doar trei dintre mansarde erau locuite. Angajaţii ISU au decis că exista pericolul de extindere a incendiului, din cauza vântului.
Pentru stingerea incendiului au intervenit 12 autospeciale ale pompierilor. Potrivit prim-adjunctului al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, locotenent-colonel Nicolae Cornea, la faţa locului s-a deplasat tot efectivul Detaşamentului de Pompieri din Râmnicu Vâlcea şi al două subunităţi din judeţ, precum şi formaţiunile de pompieri civili de pe platformele industriale Oltchim şi Govora. Incendiul a fost stins după două ore de intervenţie. Potrivit colonelului Adrian Mesescu, şeful ISU Vâlcea, intervenţia a fost dificilă din cauza înălţimii la care s-a acţionat, a fumului dens rezultat din cauza focului şi a materialelor combustibile depozitate în mansarde.
În afară de cele 15 locuinţe mansardate au fost afectate de incendiu şi aproximativ 20 de apartamente situate la etajul al patrulea. În blocul cu patru etaje care are şapte scări locuiesc aproximativ o sută de oameni.
Măsuri pentru refacerea mansardelor
Miercuri dimineaţa, la Primăria municipiului, a avut loc o întâlnire pentru analiza situaţiei create în urma incendiului de luni seara de la blocul S7 din strada Gib Mihăescu, întâlnire la care au participat toţi constructorii de mansarde din municipiu. În principal, s-a stabilit ca aceşti constructori să se ocupe cu debarasarea cât mai rapidă a resturilor de materiale rămase în urma incendiului de la blocul S7, fiind repartizaţi câte trei pentru fiecare din scările de bloc afectate.
Instituţia Consiliului Judeţean va asigura lemnul necesar reconstruirii mansardelor distruse, iar municipalitatea va furniza necesarul de tablă. La acest moment, se aşteaptă expertiza tehnică a imobilului afectat. În toată această perioadă, conducerea Primăriei va face permanent deplasări la faţa locului pentru rezolvarea operativă a tuturor problemelor care apar.