O delegaţie a Primăriei Râmnicu Vâlcea a vizitat oraşul Baranovici din Republica Belarus
La jumătatea acestei luni, primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu au vizitat oraşul Baranovici din Republica Belarus, la invitaţia administraţiei locale belaruse. În perioada deplasării, delegaţia Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea a vizitat mai multe obiective economice, precum şi Universitatea din Baranovici, stabilind o serie de contacte utile. Vizita a fost rezultatul unor demersuri începute în luna mai a.c., când Ambasadorul din Belarus, ES Andrei Grinkevich, a fost oaspetele Primăriei Râmnicului, şi continuate cu prezenţa unei delegaţii din Baranovici la Râmnicu Vâlcea, cu ocazia Zilelor Imnului Naţional. Vizita conducerii Primăriei Râmnicului în Belarus a fost reflectată şi în publicaţia locală ”Ţara Noastră” (”Nash Kraj”), în articolul ”Baranovici poate avea fraţi în România”, unde se apreciază că s-au pus, astfel, bazele unor viitoare relaţii economice şi culturale, iar Preşedintele Comitetul Executiv al oraşului Baranovici, Yury Gromakovsky, precum şi Preşedintele Consiliului municipal al deputaţilor, Grigori Kosobutsky, apreciază oportunitatea legării unor relaţii de înfrăţire cu omologii români.
in Actualitate