|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Jaf organizat de autorităţi în comuna Dăeşti 

Anchetă explozivă !

Jaf  organizat de autorităţi în comuna Dăeşti

# mafia imobiliară din comuna limitrofă Râmnicului este alcătuită din primar,  consilieri actuali şi foşti, oameni de afaceri din zonă, ziarişti, experţi şi are legături cu notari, procurori şi judecători

Nicu Trandafir

 Primarul Ion Dobre nu a fost singurul pe care redacţia noastră nu l-a susţinut în campania electorală. Imediat după ce a obţinut un nou mandat, în stare bahică, ne-a sunat pe noi, dar şi alte redacţii din Vâlcea care nu i-au promovat imaginea, pentru a ne înjura. A sunat şi lideri ai partidelor care au avut candidaţi împotriva sa. Omul a fost atât de surescitat de obţinerea victoriei încât ne-a determinat să declanşăm o amplă anchetă.

Din 1 iunie încercăm să aflăm cine sunt cei care l-au susţinut în campania electorală şi cum de a fost votat deşi nu a făcut nimic bun. Ne-am interesat să aflăm cu ce bani a făcut lucrările edilitar-electorale din ultimele săptămâni dinaintea votului ştiind că atât CJ cât şi Guvernul nu i-au prea dat bani în acea perioadă. Am încercat să depistăm încrâncenarea sa împotriva contracandidatului principal, am căutat să depistăm exact care sunt bunurile pe care le deţine. Am descoperit lucruri înfiorătoare.

Ion Dobre era disperat că va pierde postul şi că următorul primar îi va deconspira afacerile murdare. Disperaţi erau şi o mulţime de foşti membri ai consiliului local pentru că oamenii au primit bani pentru preţul trădării lor. Şi au trădat interesele comunităţii vânzând pe degeaba sute de mii de metri pătraţi din terenurile comunei. Pe care le-au trecut ilegal din Domeniul Public în Domeniul Privat al primăriei iar apoi le-au vândut prin licitaţii trucate. Din puţinii bani strânşi pe vânzare s-a ales praful în campania electorală.

Primăria nu are nici măcar un sediu propriu deşi dacă ar fi vândut la preţul zonei doar 5000 de metri pătraţi putea să-şi construiască un sediu ultramodern. Disperaţi au fost şi oamenii de afaceri din zonă beneficiari ai acestor învârteli imobiliare demne de atenţia celor mai buni procurori ai DNA. Prezentăm în continuare textele a două scrisori trimise, una nouă şi una mai multor instituţii ale statului de un localnic.

Cea trimisă instituţiilor statului a rămas fără răspuns. Ambele ne-au ajutat. Să ştim ce să căutăm.Declaraţiile martorilor, fotografiile, toate informaţiile le vom face publice. Dar le vom înainta şi procuratutrii locale ( unde credem că domul Ion Dobre are deja omul care să-l ajute să obţină NUP) dar şi Procuraturii Generale, DNA şi Serviciului de Combatere a Crminalităţii Organizate.

Domnule Redactor Şef,

    Un grup de cetăţeni ai comunei Dăeşti care au mai sesizat şi altă dată abuzuri făcute de Primarul comunei Dăeşti, Dobre Ion, sesizează vânzarea unor terenuri care au fost in Domeniul Public şi Primarul împreună cu consilierii primăriei le-au trecut în proprietatea Primăriei ca apoi să-l vândă în interesul primăriei. Dar la  vânzare se cerea un preţ mic pe el în acte iar diferenţa până la preţul real îl bagă primarul în buzunarul său.

    La fiecare tranzacţie făcută primarul îşi însuşea circa 10 – 20 milioane lei.
Din aceşti bani primarul invita consilierii la restaurant pe cheltuiala lui. Au fost văzuţi de mai multe ori la Motel Perla Oltului Seaca, unde au fost serviţi de o doamnă blondă.

    În prima parte a lunii septembrie 2007  şi pe 09.11.2007 au fost urmărite maşinile cu care au plecat după şedinţa de consiliu .

    Primarul a plecat cu maşina preotului Miţu de la biserica Dăeşti. Maşina vicelui primar şi a treia maşină a fost a consilierului Preoteasa Mihai, aceste maşini transportau toţi consilierii.

    Au fost la acelaşi restaurant serviţi de aceiaşi persoană şi pe cheltuiala Primarului.

    S-au vândut mai multe terenuri, noi menţionăm doar câteva:

1)Lui Florin de la parcarea din sat
2)În punctul Obreaja peste Olt
3)În Fedeleşoiu din terenul şcolii s-a vândut lui Rizea Ion consilier
4)La Muscel lângă Satul de Vacanţă Fedeleşoiu.

S-a vândut mai multe bucăţi teren la cetăţeni care erau vecini cu terenurile ce erau de la domnul Primar „Izlaz Comunal”.

     În afară de vânzări primarul a mai atribuit nişte terenuri unor persoane care nu avea dreptul să primească.

    Coca Iancovete fosta angajată a primăriei a înlesnit posibilitatea să ia circa 2 pogoane de pământ.

    Ilie Păcăleanu consilier a primit circa 4 pogoane fără sa aibă dreptul.
    Bălan Anica a primit circa 3 pogoane.

    Şerban Ioana a primit ½ pogoane.

    Minculete a primit 1 pogon.

    Ca ultimă faptă dovedită cu acte, Dogaru Floarea deţinea pe acte 2000 m.p. şi  când  i-a dat terenul  primarul i-a dat 3600 m.p. (cu un plus de 1600 m.p.)

    Acest teren s-a vândut de către Stan Ioana.

    Vă întrebăm cine a luat banii pe diferenţă de pamânt (1600 m.p.).

Cei care pot da relaţii sunt:

Calciu Gheorghe
Marioara  Bascoveanu
Pătru Gheorghe
Mincu Dumitru
Dobrete Gheorghe, toţi sunt din comuna Dăeşti.

Leave a Response