100 de ani de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918) 

Marea Unire, realizată în anul 1918, a fost dorinţa fraţilor de aceeaşi limbă, credinţă, cultură, obiceiuri, tradiţii, istorie, de a trăi în interiorul aceloraşi graniţe. Acest moment istoric a fost posibil prin efortul tuturor forţelor şi categoriilor sociale interne. La edificarea lui au contribuit o generaţie importantă de oameni politici precum: regele Ferdinand I şi regina Maria, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Take lonescu, Ion Inculeţ, Nicolae lorga, Gheorghe Pop de Băseşti – preşedintele Adunării de la Alba Iulia, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Lucaciu, Iosif Jumanca, Tiron Albani, Ioan Fluieraş, Ion Nistor, Sextil Puşcariu, Iancu Flondor şi multe alte figuri ilustre ale vremii.
În acel moment astral al românilor, toţi aceştia au ştiut să-şi asume misiunea cu dăruire şi imensă dragoste pentru naţiunea română, pentru viitorul ei. Rezoluţia de la Alba Iulia, mesajele şi iscăliturile românilor ardeleni, tălmăcite de trimişii lor în cetatea Bălgradului, sunt dovada faptului că Unirea cea Mare, a tuturor românilor, a fost actul plebiscitar şi entuziast al întregului popor.
Actul Marii Unirii s-a semnat cu sângele jertfit, pe câmpul de luptă, al soldaţilor şi ofiţerilor români, la capătul unei confruntări mondiale istovitoare.

La acest efort a contribuit şi populaţia judeţului Vâlcea, în special după intrarea în război a ţării, în vara anului 1916, când guvernul a declarat război Austro-Ungariei. O mărturie despre această jertfă este şi cartea “Ani de restrişte: judeţul Vâlcea în anii Primului Război Mondial”, scrisă de istoricii Sergiu Purece, Petre Bardaşu şi Gheorghe Simeanu.
Unul dintre punctele strategice ale pătrunderii în Transilvania a fost Valea Oltului, al cărei principal drum străbătea şi teritoriul judeţului Vâlcea. Pe aici au trecut diviziile 2 şi 13 infanterie, care au înaintat până la marginea Sibiului. După eşecul de la Turtucaia românii au fost nevoiţi să se retragă şi apoi să evacueze toate teritoriile cucerite din Transilvania. În urma înfrângerii de la Sibiu, Corpul I de armată română, comandat de generalul David Praporgescu, a opus o rezistenţă eroică în Defileul Oltului, mai ales în zona Câinenilor. Corpul de Armată care se afla aici a suferit o grea pierdere, în ziua de 30 septembrie 1916, generalul David Praporgescu fiind lovit mortal de o schijă de obuz inamică. Un monument realizat de arhitectul Filip Gaster la Câineni (1928), pe marginea şoselei din dreptul podului de peste Olt, mai aminteşte de acest erou al românilor. El se alătură altor pierderi româneşti din prima conflagraţie mondială, precum Eremia Grigorescu, Ion Dragalina sau sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu.

În noiembrie 1916 Râmnicul se afla sub ocupaţie străină.
La 27 martie 1918, românii din Basarabia şi-au declarat dorinţa de unire cu ţara mamă aflată în plin război. Vestea a fost primită cu mult entuziasm de vâlceni. Aceştia au trimis o telegramă prim-ministrului, în care îşi exprimau bucuria şi adeziunea în legătură cu acest eveniment. La 28 noiembrie 1918, la Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei a votat unirea necondiţionată cu România, hotărâre acceptată şi de celelalte etnii.
La 11 noiembrie 1918, la Compiègne pe Oise, s-a semnat armistiţiul dintre Puterile Aliate şi Germania, deci încheierea păcii. Înfrângerea Austro-Ungariei şi începutul declinului Imperiului Austro-ungar au creat condiţiile potrivite pentru unirea Transilvaniei cu România. După o serie de acţiuni pregătitoare şi de întruniri ale Consiliului Naţional Român din Transilvania, şi luarea în stăpânire a puterii în întreaga Transilvanie de către consiliile naţionale comitatense, locale şi muncitoreşti, la 1 Decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională, la care s-a citit textul rezoluţiei de unire cu România „a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească”. Se împlinea astfel visul de veacuri al românilor şi condiţia de bază a intrării lor în război: „speranţa realizării dezideratului legitim al ţării – desăvârşirea statului naţional unitar”.
La Râmnic şi în întreg judeţul s-au organizat manifestări populare, în ziua de 9 octombrie 1919, cu un Te-Deum la Catedrala Episcopală şi manifestaţiile de pe străzile oraşului şi de la Statuia Independenţei. Toate acestea arată bucuria şi satisfacţia vâlcenilor pentru realizarea visului secular, la care contribuseră şi ei, cu numeroase jertfe de sânge”.

Numele eroilor vâlceni, căzuţi în timpul războiului de reîntregire a neamului, sunt înscrise, pentru posrteritate, pe soclul Statuii Independenţei de la poalele Dalului Capela. La Cetăţuia din nordul Râmnicului se află un monument istoric ridicat de Primăria oraşului, între anii 1921-1923. Obeliscul din piatră, pe care tronează vulturul cu aripile deschise, poartă următorul text: „Ridicat sub domnia lui Ferdinand I, Regele tuturor românilor, şi a soţiei sale, Regina Maria, Mama noastră sufletească, 1916. 1921-1923“. Acest monument aminteşte călătorului că strămoşii noştri au murit pentru ca românii să fie uniţi pe vecie.

Prof. dr. Florin EPURE,

Director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea