|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Voineasa izolată de un munte de pământ 

Voineasa izolată de un munte de pământ

 

Un local a fost astupat de un versant care a luat-o la vale

 

   Luni, în jurul orei 10,30, DN 7A ce face legătura între localităţile Brezoi şi Voineasa (Vâlcea) a fost blocat în localitatea Malaia de sute de tone de pământ. Un versat ce duce către Dealul Huştubei a luat-o la vale de la o înălţime de aproximativ 100 de metri, acoperind integral, cu sute de tone de pământ, atât şoseaua naţională cât şi barul Latoriţa. Cei trei angajaţi ai localului şi câţiva consumatori au reuşit să se salveze în ultimul moment. Speriaţi de zgomotul puternic produs prin surparea versantului, au ieşit în faţa restaurantului şi aşa au putut să scape de pămâtul care i-ar fi acoperit. Circulaţia în şi spre staţiunea montană Voineasa a fost blocată. Blocaţi au fost şi angajaţii de la Uzina Hidroelectrică Ciunget, versantul surpat acoperind şi drumul judeţean care duce la microcentrala din zonă. Din barul aflat acum sub un munte de pământ nu s-a mai putut recupera nici un bun. “Acum suntem complet izolaţi, iar toţi cei care vor să vină sau să iese din staţiunea Voineasa nu o pot face decât prin transbordare în locul unde s-a prăvălit dealul. Alunecările au început de pe teritoriul staţiunii Voineasa şi au continuat în localitatea Malaia, datorându-se ploilor abundente din ultimele zile dar şi cantităţilor mari de zăpadă. Tot blocat este şi drumul strategic care duce către Obârşia Lotrului, surparea acoperind o intersecţie dintre aceste drumuri”, a spus Dănuţ Moldoveanu, primarul staţiunii Voineasa, în ziua petrecerii alunecării. Acum circulaţia a fost reluată în zonă. Odată cu muntele de pământ care a alunecat, sute de copaci au fost antrenaţi, fiins smulşi din rădăcini.

Leave a Response