Fabrica de Conserve Râureni a fost vândută firmei ANNABELLA
• După patru ani de încercări,
Fabrica de Conserve Râureni a fost vândută firmei ANNABELLA
Marţi, 29 iulie, a avut loc licitaţia deschisă cu strigare după regula licitaţiei competitive pentru vânzarea activului „Fabrica de Conserve Râureni”, din cadrul întreprinderii OLTCHIM SA Rm. Vâlcea. În cele din urmă, licitaţia a fost adjudecată de firma soţilor Dorina şi Dan Mutu – SC Annabella SRL Râmnicu Vâlcea – singurul ofertant, la preţul de pornire de 20,52 milioane lei, la care se adaugă TVA, compus din: preţul de pornire al activului (16,5 milioane lei) şi 12,5% din valoarea stocurilor de produse finite (circa 4 milioane lei).
Plata preţului activului, respectiv 16,5 milioane lei, urmează să se realizeze în cinci zile lucrătoare de la data semnării contractului, privind transferul dreptului de proprietate asupra activului, ce se va încheia în termen de maxim 30 de zile de la data adjudecării. Pentru produsele finite în valoare de 4 milioane lei plata se va realiza conform contractului de vânzare-cumpărare stocuri care se va încheia în termen de maxim 30 de zile de la data adjudecării. „Precizăm că vânzarea acestui activ nu va avea un impact negativ asupra realizărilor viitoare ale societăţii întrucât ponderea activităţii în cifra de afaceri este de 0,5% şi nu face parte din obiectul principal de activitate al societăţii”, consideră directorul general al OLTCHIM, Constantin Roibu.
La precedenta licitaţie, preţul de pornire al licitaţiei era de 24,67 milioane lei, compus din preţul de pornire al activului (16,5 milioane lei), plus 25% din valoarea stocurilor de produse finite (8,17 milioane lei). Pentru evitarea oricărui dubiu, potenţialilor ofertanţi li s-a pus în vedere că preţul minim pentru transferul de proprietate asupra activului şi stocurilor este de 31,7 milioane lei (8,8 milioane euro).
Acest activ cu profil agro-alimentar nu constituie obiectul principal de activitate al SC Oltchim SA şi a înregistrat pierderi, care la nivelul anului 2007 au fost de 9 milioane lei. În perioada 2004 – 2008 au fost adoptate mai multe hotărâri ale adunărilor generale pentru vânzarea activului Fabrica de Conserve Râureni – Conservil, însă, deşi au fost organizate numeroase licitaţii, nu s-a reuşit vânzarea acestui activ. Trebuie să mai spunem că sumele obţinute prin vânzarea activelor vor fi utilizate pentru stingerea debitelor societăţii faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.