Circa 50 de milioane de euro din banii pe care Oltchim i-a încasat de la Chimcomplex Borzeşti vor merge către bănci, iar 23 de milioane de euro către Electrica, a declarat, ieri, avocatul Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al combinatului din Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că tocmai au fost efectuate ultimele plăţi către creditorii Oltchim.

Domnia sa a spus: „Conform planului de reorganizare votat în data de 28 noiembrie de creditori şi confirmat de judecători ieri (n.r. alaltăieri), 40 de milioane de lei merg către CET Govora. Către AAAS (n.r. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) merg 100 de milioane de lei, iar către Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, aproximativ 56 de milioane de lei. Mai sunt plăţi de vreo 50 de milioane de euro către bănci. De asemenea, Electrica a încasat 23 de milioane de euro din această distribuire.

Să nu uităm plăţile care s-au făcut către salariaţi şi către foştii salariaţi, care au fost disponibilizaţi în 2015 şi 2016, care se ridică la circa 8 milioane de euro”.

Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, cu suma primită, CET Govora va reuşi să evite falimentul, care ar fi putut să se producă anul viitor.

 „Procedurile de insolvenţă nu sunt un rău necesar, ci pot fi soluţii de succes dacă sunt aplicate cu insistenţă şi profesionist. Fără insolvenţă, în cazul Oltchim am fi avut 20.000 de şomeri în loc de 20.000 de oameni cu salarii asigurate şi mai puţin TVA la bugetul de stat. Am fi avut o industrie petrochimică trecută deja la capitolul istorie, pentru că dacă s-ar fi intrat în faliment, nu ar fi dispărut doar Oltchim, ci şi ceea ce înseamnă la ora actuală petrochimie”.

Niculae Bălan, Partener Coordonator BDO Business Restructuring, a precizat că, în acest moment, 1.164 de salariaţi ai Oltchim au trecut la Chimcomplex, chiar de la începutul acestei săptămâni, iar o sută de persoane au un statut de detaşaţi.

„Din cei 600 de salariaţi care rămân în Oltchim, sunt necesari pentru procedura ce se va desfăşura ulterior aproximativ 150 de salariaţi, iar diferenţa va face obiectul concedierilor colective cu plata salariilor compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, imediat la expirarea termenului de preaviz. Vom vedea în această perioadă de analiză ce posturi se desfiinţează, ce oameni vor pleca, pentru ce activităţi etc”, au precizat administratorii Oltchim.

Potrivit acestora, salariul mediu net este de 3.300 de lei, iar angajaţii disponibilizaţi vor primi între 6 şi 12 plăţi compensatorii, în funcţie de vechimea în muncă.

Totodată, Gheorghe Piperea a precizat că Chimcomplex a preluat circa 60% din totalul activelor Oltchim, adică tot ceea ce este la Râmnicu Vâlcea.

La începutul acestei săptămâni, tranzacţia prin care Chimcomplex Borzeşti, societate controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, a preluat o parte din activele Oltchim s-a încheiat, combinatul din Râmnicu Vâlcea încasând suma de 127 milioane de euro plus TVA.

Chimcomplex a achiziţionat integral cinci pachete de active (pachetele 1 – 5) şi unul parţial (pachetul 7), respectiv Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Pachetul Polioli, Pachetul Servicii pe teren, Pachetul Vagoane şi parţial Pachetul VCM/PVC I.

Pe lângă suma de 127 de milioane de euro, Chimcomplex a preluat probleme de mediu ce presupun investiţii de zeci de milioane de euro, angajându-se la un program de investiţii de 70 milioane euro în următorii trei ani.

Pentru finanţarea tranzacţiei, Chimcomplex Borzeşti a încheiat două facilităţi de credit, în sumă totală de 164 milioane de euro.

Practic, s-a împrumutat de la VTB Bank (Europe) SE – Frankfurt, parte a grupului bancar rusesc VTB, suma totală de 124 milioane de euro, ce cuprinde o facilitate de credit la termen în sumă de 94 milioane de euro şi o facilitate de credit de tip revolving în sumă maximă de 30 milioane de euro.

De asemenea, de la entităţile din Grupul Credit Suisse, Chimcomplex a mai împrumutat suma de 40 milioane de euro.

În urma acestei tranzacţii, Oltchim va rămâne cu active în conservare, pentru care se vor continua procedurile prevăzute prin Planul de Reorganizare.

Este vorba despre Divizia Petrochimică Bradu (Pachetul 8), Instalaţia Anhidridă Ftalică din Râmnicu Vâlcea (Pachetul 9) şi, parţial, Instalaţia PVC II din Râmnicu Vâlcea (Pachetul 7).

Combinatul petrochimic se găseşte în procedură de insolvenţă din luna ianuarie a anului 2013.

După primele nouă luni ale anului, Oltchim a raportat un profit net de 83,96 milioane de euro, mai mult decât dublu faţă de cel obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, când entitatea a raportat un profit net de 39,91 milioane de lei.

La data de 20 iunie, Statul Român, prin Ministerul Economiei deţinea 54,81% din combinatul petrochimic din Râmnicu Vâlcea.

Sursa: Bursa.ro

Ceea ce a omis avocatul Piperea sa spuna in conferinta de presa este suma incasata ca onorariu, impreuna cu asociatul Balan, in aceasta procedura de insolventa: aproximativ 11 milioane de euro.