|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Atanasiu: AVAS ar putea scoate în toamnă – la privatizare – Oltchim Râmnicu Vâlcea 

Atanasiu: AVAS ar putea scoate în toamnă – la privatizare

Oltchim Râmnicu Vâlcea

 Preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că instituţia ar putea scoate la privatizare, în această toamnă, compania Oltchim Râmnicu Vâlcea, de care s-au arătat interesaţi mai mulţi investitori români şi străini.
Atanasiu a spus că AVAS a primit, în ultimii trei ani, scrisori de intenţie din partea unor companii care sunt interesate de Oltchim şi de aceea nu crede că va fi o problemă în ceea ce priveşte concurenţa la privatizare.

Preşedintele AVAS a menţionat că printre cei interesaţi de companie sunt firme puternice din domeniu, de pe piaţa europeană, dar şi fonduri de investiţii sau investitori români. El a adăugat că, în prezent, se desfăşoară evaluarea societăţii, care ar putea fi finalizată în septembrie, astfel încât în octombrie să fie lansată oferta de privatizare în piaţă. Potrivit sursei citate, AVAS va ţine 60 de zile oferta în piaţă, astfel ca fiecare investitor care vine la privatizarea combinatului să poată face un audit propriu.

Teodor Atanasiu a precizat că metoda de privatizare va fi aleasă de consultant, astfel încât statul să obţină un preţ cât mai bun pe pachetul de peste 50% din acţiuni pe care îl deţine la Oltchim. Pe de altă parte, Teodor Atanasiu a spus că Oltchim are un program de investiţii ambiţios, chiar mult mai ambiţios decât îi permit resursele proprii sau resursele previzibil a fi atrase de la bănci sau de la societăţi financiare, şi de aceea a cerut ca acest program să fie discutat în AGA. „Va trebui să aibă o prioritizare, nu pot fi abordate toate proiectele de investiţii pe care Oltchim şi le-a propus, chiar dacă toate duc la creşterea profitului societăţii.

Erau atât proiecte de achiziţie pentru Oltchim în ceea ce priveşte capacităţi de producţie care le oferă materia primă, vezi Petrochemical Argeş, în cadrul Arpechim-ului, sau activele de la firmele care dau sarea în soluţie pentru Oltchim sau calcarul de la Societatea Naţională a Sării, până la capacităţi de producţie noi sau capacităţi care să aibă un randament sporit şi un consum energetic mai mic pe producţia actuală. E un volum de investiţii atât de mare, care nu poate fi acoperit pe termen scurt de Oltchim, aşa cum arată el astăzi“, a spus Atanasiu.

Potrivit sursei citate, în Adunarea Generală a Acţionarilor se va discuta despre proiectele de investiţii şi se va stabili care dintre ele vor fi abordate cu resursele pe care le are Oltchim şi pe care le poate atrage, iar celelalte să fie abordate după capitalizarea firmei, după privatizare. „Avem în intenţie să vindem acţiunile pe care statul le deţine la Oltchim, odată cu datoria pe care acesta o are către statul român, şi să permitem investitorilor privaţi să facă majorare de capital, pentru a aborda toate investiţiile pe care şi le-au propus“, a afirmat Atanasiu.

Preşedintele AVAS a explicat că statul nu poate face aport de capital şi, ca să nu blocheze programul investiţional, va scoate compania la privatizare, când documentele vor fi gata. Teodor Atanasiu a precizat că, în prezent, Oltchim are datorii în valoare de circa 100 de milioane de euro către bugetul de stat, care vor fi vândute şi ele la valoarea nominală, odată cu vânzarea pachetului de acţiuni.

Oltchim este controlat de stat, prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care deţine 53,26 la sută din acţiuni. Printre acţionarii minoritari ai Oltchim se regăsesc SIF Oltenia, cu o participaţie de 5,9%, şi alţi investitori privaţi, persoane fizice sau juridice, care au împreună 27,9% din capital. AVAS a selectat firma privată Romcontrol pentru evaluarea activelor combinatului.

(Mediafax)

Leave a Response