|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Primăriile din judetul Valcea în criză financiară 

Primăriile în criză financiară

Majoritatea primăriilor vâlcene sunt în criză de bani în această perioadă. Multe dintre acestea nu mai au bani în vistierie pentru plata salariilor angajaţilor, a persoanelor cu handicap şi a celor încadrate pe Legea 416, conform conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea. Printre primăriile cu probleme se numără şi cele din staţiunile vâlcene Băile Govora şi Băile Olăneşti.

Nouă localităţi cu visteriile goale

Cele mai afectate primării de criza financiară sunt, la ora actuală, cele din localităţile: Măldăreşti, Prundeni, Guşoeni, Laloşu, Roeşti, Runcu, Scundu, Băile Govora, Băile Olăneşti. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Câlea, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de ceea ce a numit „simptomele unei noi crize de insolvenţă a primăriilor, comparabilă cu cea de anul trecut”. „Aproape toţi primarii din judeţ se plâng că nu mai există bani pentru plata obligaţiilor de asistenţă socială. Pe lângă asta, la fel ca în vara anului 2007, au început să se epuizeze şi fondurile necesare pentru plata salariilor către funcţionarii din primării.

Până luna aceasta, primăriile au avut bani de salarii şi nu au fost probleme. Banii s-au terminat şi, din cele 89 de primării din judeţ, majoritatea vor avea probleme cu plata salariilor, a angajaţilor pe Legea 416, cu plata persoanelor cu handicap, dar şi a juriştilor care au participat la alegerile locale”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Ion Câlea a trimis deja o adresă la Ministerul Economiei şi Finanţelor prin care a solicitat o rectificare de buget, în valoare de 41,5 milioane de lei, fonduri care să ajungă în bugetele primăriilor pentru a le scoate din criza financiară.

Preşedintele CJ şi-a exprimat nemulţumirea pentru faptul că nu a primit până acum nici un răspuns din partea Ministerului Economiei şi Finanţelor, la adresa prin care a solicitat o rectificare de la bugetul de stat în sumă totală de 51,4 milioane de lei, din care 9,9 milioane de lei pentru bugetul CJ Vâlcea şi 41,5 milioane de lei pentru primăriile din judeţ.

În opinia preşedintelui CJ, „actualul guvern manifestă o surzenie cronică faţă de strigătele disperate ale administraţiei din teritoriu, deoarece sporirea cu peste 35% a veniturilor bugetului consolidat al statului pe primele şapte luni ale anului s-a concretizat doar într-o rectificare pe furiş a bugetelor unor ministere, în special al Transporturilor şi al Finanţelor. Neglijarea consiliilor locale şi judeţene se explică prin salariile foarte mari pe care guvernul le plăteşte angajaţilor din ministere, salarii care ajung în medie la 4.500 de euro. În aceste condiţii, noi, cei din teritoriu, putem să şi murim, numai lor, acolo sus, să le fie bine”, a apreciat Ion Câlea.

Angajaţii de la Măldăreşti, fără salariu de două luni

La Primăria Măldăreşti, angajaţii nu au fost plătiţi de două luni. „Nu am avut cum să-mi plătesc angajaţii de două luni. Anul trecut, s-a întâmplat ceva şi mai grav. Oamenii nu şi-au luat banii timp de cinci luni şi cred că anul acesta se va întâmpla la fel. Am vorbit cu domnul preşedinte Câlea şi mi-a spus că, deocamdată, nu există nici un ban în fondul de rezervă, ca să ne poată ajuta.

În urmă cu vreo două săptămâni am ridicat această problemă chiar la nivel de minister şi de Preşedinţie. Domnul preşedinte a luat cunoştinţă de problemă şi a promis că se va ocupa de ea. Acum, vom vedea. În acest sens, Consiliul Judeţean Vâlcea a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern pe care l-a transmis deja la Ministerul Finanţelor, iar acum aşteptăm un răspuns.”, a mai precizat primarul de la Măldăreşti.

Leave a Response