Boromir merge spre vânzări de 170 miloane euro din panificaţie
Boromir merge spre vânzări de 170 miloane euro din panificaţie
Boromir Râmnicu Vâlcea, unul dintre principalii producători din industria de morărit şi panificaţie, estimează că va finaliza anul acesta cu afaceri în creştere cu 25% faţă de anul precedent, la aproximativ 600 milioane lei (peste 166 milioane euro).
„Ritmul de creştere al cifrei de afaceri raportat la ultimele cinci luni ale anului 2008 va fi de 15% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut. Media anuală pe 2008 va fi de circa 25% faţă de anul 2007”, a declarat Constantin Boromiz, director general şi acţionar al grupului de firme Boromir.
Boromir a înregistrat în primele şapte luni ale acestui an o cifră de afaceri de 100,7 milioane euro, în creştere cu 42% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi un profit opţional brut (EBIT) de 4,2 milioane euro.
În perioada ianuarie-iulie 2007, Boromir realiza un profit net de 15 milioane de euro, ca urmare a vânzării unui teren de aproape 25.000 de metri pătraţi companiei Amylon Sibiu, parte a grupului Boromir, către o firmă controlată de fondul de investiţii Immoeast, într-o tranzacţie evaluată la aproximativ 9,4 milioane euro.
Astfel, Boromir a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 480 mil.lei (143,8 mil. euro), în creştere cu aproape69% faţă de rezultatele obţinute în 2006 şi un profit de 35 mil.lei (10,4 mil.euro) , de zece ori mai mare faţă de câştigul realizat în urmă cu doi ani.
„Saltul cifrei de afaceri pe anul trecut se datorează lansării de produse noi şi deschiderii de noi secţii de producţie. De asemenea, creşterea a fost influenţată de majorarea preţurilor la produsele de morărit”, a explicat Boromiz.
În 2008, producătorul are programate investiţii totale de 5,5 milioane euro în construirea unei secţii de patiserie congelată la Rm. Vâlcea, a unei secţii de simigerie la Buzău şi în achiziţia de mijloace de transport. Aproximativ 500 000 euro vor fi alocaţi bugetului de promovare al companiei.
Boromir a achiziţionat în cursul acestui an mărcile şi liniile de producţie ale producătorului de dulciuri Feleacul, din Cluj, pentru aproximativ 500 00 euro, prin intermediul producătorului de amidon Amylon Sibiu.
„produsele comercializate sub marca Feleacul vor vi fabricate la Cluj până în cea de-a doua jumătate a anului viitor. În prezent, sunt menţinute atât strategia de promovare şi comercializare a produselor marca Feleacul, cât şi gama integrală de produse”, a spus acţionarul Boromir. Grupul Boromir, controlat de cinci acţionari persoane fizice române, deţine fabrici de pâine în Buzău, Vâlcea, Sibiu, Mediaş şi Deva, moara Cibin din Sibiu, moara Slobozia, două unităţide tip Comcereal, Amxlon Sibiu şi Extrasib Sibiu.