|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Hotelurile Cozia şi Central, ipotecate la bancă pentru împrumuturi 

• A ajuns la fundul sacului SC Călimăneşti Căciulata SA?  

Hotelurile Cozia şi Central, ipotecate la bancă pentru împrumuturi

Acţionarii de la Călimăneşti Căciulata SA sunt convocaţi în data de 29 septembrie 2008 să aprobe constituirea unei ipoteci asupra Complexului Cozia, în vederea contractării unui împrumut bancar. Conducerea societăţii s-a ferit să dezvăluie suma ce va fi contractată, dar am aflat că împrumutul va fi folosit pentru cofinanţarea proiectului de investiţii „Dezvoltarea Infrastructurii pentru Turism Balnear la SC Călimăneşti Căciulata SA”.

Recent, acţionarii de la SC Călimăneşti Căciulata SA au aprobat cu unanimitate de voturi propunerea de majorare a liniei de credit contractată de la CEC Sucursala Vâlcea, de la 1,2 milioane lei, la 3 milioane lei. Linia de credit este destinată finanţării activităţii curente a societăţii, iar Hotelul Central din Călimăneşti a fost depus drept garanţie pentru contractarea acestei linii de credit. De aproape un an, o persoană fizică cumpără sistematic pachete de acţiuni, ajungând să achiziţioneze în cursul unei săptămâni şi peste de 100.000 de acţiuni.

Însă, volumul tranzacţionat este mic în raport cu numărul total de acţiuni emise de SC Călimăneşti Căciulata SA (peste 104 milioane de acţiuni), dar Petre Cristian Ion a reuşit să achiziţioneze numai în ultima săptămână circa 130.000 de acţiuni, pentru care a plătit suma de 60.000 lei. În total, se pare că investitorul „privat” a cumpărat în ultimele 12 luni peste 2% din acţiunile emise de SC Călimăneşti Căciulata SA plătind pe loc suma de 1 milion lei.

Pe de altă parte trebuie să mai spunem că acţionarii au aprobat cu unanimitate de voturi raportul de gestiune al Consiliului de Administraţie privind rezultatele economico financiare ale societăţii în anul 2007, raportul auditorului privind exerciţiul financiar pentru anul 2007, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2008, precum şi programul de investiţii pe aceste an. Acţionarii SC Călimăneşti Căciulata SA au ales recent un nou consiliu de administraţie format din: Gabriela Lăzărescu – preşedinte, Dorel Fleşeriu, Victor Cotroceanu, Elena Radu, Dumitru Chivu – membrii.

Leave a Response