|duminică, septembrie 29, 2024
  • Follow Us!

Casă transformată în crematoriu 

Din cauza unei ţigări aprinse,

Casă transformată în crematoriu

Un bărbat de 52 de ani din comuna Lăcusteni a murit ars în propria casă, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce casa în care locuia a luat foc din cauza unei ţigări rămase aprinse. Marin Necşoiu era din localitatea Lăcusteni şi locuia singur de mai mulţi ani. Era cunoscut în comună ca fiind un împătimit al alcoolului şi tutunului. „Poliţiştii de la Bălceşti au fost sesizaţi prin Apelul Unic de Urgenţă 112 cu privire la faptul că în comuna Lăcusteni a izbucnit un incendiu. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din Formaţiunea Grădiştea şi echipa operativă a Poliţiei oraşului Bălceşti.

În urma incendiului, locuinţa bărbatului a fost distrusă de flăcări iar în interior a fost găsit cadavrul acestuia.”, a declarat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Pompierii  au reuşit să stingă incendiul după circa două ore de eforturi. „Cercetările efectuate la faţa locului arată că incendiul ar fi izbucnit datorită proprietarului care, aflându-se sub influenţa alcoolului, ar fi adormit cu ţigara aprinsă în dormitor, generând astfel incendiul. Potrivit primelor estimări, valoarea pagubelor este de circa 80.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate 200.000 de lei, în apropierea incendiului aflându-se mai multe anexe gospodăreşti şi locuinţele învecinate.” – au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Leave a Response