|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Biserica “Toţi Sfinţii” nu vrea să audă de… grădiniţă în curtea parohiei 

• Toate eforturile Primăriei au fost zădărnicite

Biserica „Toţi Sfinţii” nu vrea să audă de… grădiniţă în curtea parohiei

Pe la începutul acestui an, Primăria Râmnicului a aprobat demararea negocierilor cu Episcopia Râmnicului şi Consiliul Parohial în vederea preluării imobilului de lângă Biserica „Toţi Sfinţii” pentru a-i da o destinaţie de grădiniţă. În acest sens, s-a emis Hotărârea nr. 9/2008, prin care Consiliul Local l-a împuternicit pe primarul municipiului ca, prin serviciile de specialitate, să facă demersurile necesare în vederea obţinerii acordului proprietarului terenului – Parohia „Toţi Sfinţii” – pentru folosinţa gratuită a terenului pe întreaga perioadă normală de funcţionare a construcţiei-grădiniţă (maxim 60 de ani).

Însă, în urma demersurilor efectuate în acest sens, Consiliul Parohial al Parohiei „Toţi Sfinţii” a comunicat Primăriei Râmnicului hotărârea nr. 2/20 iulie 2008, potrivit căreia… acesta nu este de acord cu transmiterea în folosinţă a terenului pe perioada solicitată de primărie. Drept urmare, consilierii locali au decis recent revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 177/2007. Prin această hotărâre, s-a decis preluarea în folosinţă gratuită a unui imobil – construcţie şi teren aferent în suprafaţă de circa 1.500 mp, aflat în incinta Parohiei „Toţi Sfinţii” în vederea amenajării acestuia ca spaţiu pentru Grădiniţa nr. 1. Trebuie să ţinem cont că alocarea fondurilor din bugetul local pentru realizarea unei investiţii de utilitate publică nu se poate face decât în condiţiile transmiterii în folosinţă a terenului pe durata normală de funcţionare a construcţiei respective, conform Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2139/2004. Cu toate acestea, primarul Mircia Gutău nu a abandonat ideea înfiinţării unei grădiniţe în centrul Râmnicului….

Consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat luna trecută, în unanimitate, propunerea de exercitare a dreptului de preemţiune la cumpărarea imobilului de pe strada Gabriel Stoianovici, în suprafaţă de circa 1.100 metri pătraţi. Destinaţia clădirii va fi aceea de grădiniţă. Chiar dacă unii consilieri locali, în special Ion Matei, au pus problema asupra oportunităţii, preţului de achiziţie sau a destinaţiei clădirii (în care acum funcţionează Banca Transilvania), până la urmă proiectul de hotărâre a trecut cu votul tuturor consilierilor. Primarul Mircia Gutău a menţionat că actul de vânzare-cumpărare (încheiat între firma Rovimet şi Banca Transilvania), precum şi încheierea notarială sunt ilegale, şi de aceea Primăria Râmnicului va ataca în instanţă tranzacţia imobiliară.

Leave a Response