Informare privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei
Informare privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei
Începând cu data de 15 septembrie 2008 a fost demarată campania de acordare a subvenţiilor pentru încălzirea locuinţei pentru sezonul rece noiembrie 2008 – martie 2009.
Conform legislaţiei în vigoare (OUG nr.57/2006 şi OUG 107/2006, HG 1350/2006, HG 1197/2007, HG 1286/2008), familiile şi persoanele singure cu venituri reduse (până la 615 lei/membru de familie) vor beneficia de următoarele tipuri de ajutoare:
ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică s-au depus şi prelucrat peste 10.000 de cereri, fiind în lucru dispoziţiile individuale de acordare/respingere a ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică;
persoanele şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale beneficiază de ajutor lunar prin compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energie termică, indiferent de modul de facturare pentru care acestea au optat; compensarea se va acorda în funcţie de venitul mediu net lunar obţinut pe membru de familie şi va avea valori cuprinse între 10% şi 100% din valoarea facturii;
dispoziţiile emise pentru acordarea dreptului stabilesc atât procentul compensării, cât şi valoarea ajutorului maxim de care poate beneficia titularul (pentru cei 10.139 beneficiari, ajutorul maxim care urmează să fie aprobat este de 827.016 lei/ lună);
până la 5 noiembrie dispoziţiile vor fi comunicate titularilor, prin grija CET Govora SA şi a asociaţiilor de proprietari;
fondurile necesare pentru plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei pentru cei care utilizează energie termică în sistem centralizat se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale s-au depus şi prelucrat 1310 de cereri, fiind în lucru dispoziţiile individuale de acordare/respingere a ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale;
stabilirea dreptului la ajutor se realizează o singură dată, prin dispoziţia primarului, pentru toată perioada sezonului rece; cuantumul ajutorului lunar este stabilit în funcţie de venitul mediu net lunar obţinut pe membru de familie (pentru cei 1310 beneficiari, ajutorul care urmează să fie aprobat este de 134.662 lei), conform tabelului de mai jos:
Venitul mediu net lunar pe membru de familie
Suma acordată ca ajutor
pâna la 155 lei
262 lei
155,1-210 lei
162 lei
210,1-260 lei
137 lei
260,1-310 lei
112 lei
310,1-355 lei
87 lei
355,1-425 lei
62 lei
425,1-480 lei
44 lei
480,1-540 lei
31 lei
540,1-615 lei
19 lei
dispoziţiile vor fi comunicate către titulari prin grija Direcţiei de Protecţie Socială, începând cu 1 noiembrie a.c.;
fondurile necesare pentru plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei pentru cei care utilizează gaze naturale se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri
PENTRU BENEFICIARII DE VENIT MINIM GARANTAT, conform Legii nr.416/2001, Direcţia de Protecţie Socială a întocmit documentaţia şi situaţia centralizatoare pentru 103 beneficiari, suma aprobată fiind de 29.870 lei;
stabilirea dreptului la ajutor se realizează o singură dată, prin dispoziţia primarului, pentru toată perioada sezonului rece; cuantumul ajutorului lunar este de 58 lei (pentru o familie/persoană singură, ajutorul este 290 lei=58×5 luni)
fondurile necesare pentru plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei pentru cei care utilizează lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri şi sunt beneficiari de ajutor social se suportă din bugetele locale;
plata ajutorului către titulari s-a efectuat în cursul lunii octombrie, prin mandat poştal, iar pentru o parte dintre beneficiari, prin casieria DPS;
PENTRU FAMILIILE ŞI PERSOANELE CU VENITURI REDUSE, DAR CARE NU SUNT BENEFICIARE DE AJUTOR SOCIAL (conform OUG 107/2006), s-au depus 1407 de cereri şi sunt în lucru dispoziţiile de acodare/respingere a ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, combustibili petrolieri;
stabilirea dreptului la ajutor se realizează o singură dată, prin dispoziţia primarului, pentru toată perioada sezonului rece; cuantumul ajutorului lunar este stabilit în funcţie de venitul mediu net lunar obţinut pe membru de familie, conform tabelului de mai jos:
Venitul mediu net lunar pe membru de familie
Suma acordată ca ajutor
pâna la 155 lei
54 lei
155,1-210 lei
48 lei
210,1-260 lei
44 lei
260,1-310 lei
39 lei
310,1-355 lei
34 lei
355,1-425 lei
30 lei
425,1-480 lei
26 lei
480,1-540 lei
20 lei
540,1-615 lei
16 lei
fondurile necesare pentru plata acestui ajutor se suportă din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale;
sumele necesare plăţii vor fi transferate de către Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Vâlcea la bugetul local, iar plata se va realiza de DPS, prin mandat poştal la, sfârşitul lunii noiembrie a.c (tot pentru toată perioada sezonului rece, respectiv 5 luni).
ALTE ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE ÎN LUNA OCTOMBRIE:
în perioada 15-24 octombrie, la sediul Halei Centrale, s-a distribuit făină şi zahăr în baza programului naţional de furnizare de alimente pentru categoriile defavorizate, din fonduri comunitare, aprobat prin HG 410/2008. Cei 780 de beneficiari la nivelul municipiului – beneficiari de ajutor social în baza Legii venitului minim garantat (415), asistaţii prin Cantina de Ajutor Social (80) şi pensionarii C.A.P (285) – au fost evidenţiaţi de Direcţia de Protecţie Socială, care s-a implicat şi în distribuirea efectivă, pe bază de tabele nominale, a acestor produse. Supravegherea produselor a fost asigurată zilnic, în această perioadă, de către 3 angajaţi ai Poliţiei Comunitare;
pentru fiecare persoană îndreptăţită s-au distribuit, în prima etapă (în zilele de 15,16, 17 octombrie), câte 20 de kg de făină şi, în a doua etapă (în zilele de 22, 23, 24 octombrie), câte 6 kg de zahăr, aproximativ 550 de beneficiari ridicând până în prezent cantităţile menţionate;
au fost acordate 4 ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea unor familii aflate în situaţii de risc social, în cuantum total de 6500 lei, iar cu ocazia aniversării a 100 ani (24 oct.2008), DPS a întocmit documentaţia aferentă pentru acordarea unui premiu de 500 lei doamnei B.E.(24 oct.2008).
Director Executiv,
Virginia Fulgescu