Cristian Buican mai are o lună până va fi ales deputat
Favorit în Colegiul Brezoi !
Cristian Buican mai are o lună până va fi ales deputat
Cristian Buican, cel care va deveni în 30 noiembrie cel mai tânăr parlamentar din Vâlcea, este principalul favorit al alegerilor ce se apropie. Recentele sondaje de opinie îl indică ca singurul candidat ce va obţine peste 50% din voturile unui Colegiu. Într-o zonă în care cei mai mulţi primari sunt liberali Buican se bucură şi de resăectul edililor din alte formaţiuni politice. Ilie Amuzan este primar la al doilea mandat al oraşului staţiune Călimăneşti. Cu mulţi ani în urmă a fost coleg departid al lui Cristian Buzican.
Acum primarul este PSD iar Buican este liderul consilierilor judeţeni liberali. „ Îl cunosc de mult pe Criti Buican şi am apreciat mereu seriozitatea sa şi ca profesor şi ca membru al administraţiei judeţene. De la dumneavoastră am aflat că profitând de debandada dinaintea alegerilor unii au încercat să răspândească zvonul că îl denigrez pe candidatul liberal. Nu am făcut aşa ceva pentru că toţi din presă ştiu că eu nu denigrez pe nimeni.
Eu sunt omul care respectă oamenii şi prieten cu toţi cei care pot şi vor să facă ceva pentru oraşul Călimăneşti. Cred că domnul Buican va face ce trebuie făcut şi mai ales cred că nu va trata nivciodată un oraş sau comună diferenţiat, după culoarea carnetului de partid a primarului, viceprimarului sau consilierilor. Cplegiul Brezoi va alege deputatul pe care îl merită aşa cum au ales şi primarii care meritau.
” În comuna Goleşti primarul, Gheorghe Şerban, este unul dintre membrii de bază ai PDL :” Cred că Buican va fi ales deputat. Este un om al onei care o cunoaşte foarte bine şi care şi-a făcut treaba cât a fost vicepreşedinte de Consiliu Judeţean. Eu îl respect aşa cum respect toţi tinerii care se ţin de cuvânt şi care dovedesc seriozitate. Fără doar şi poate Buican va obţine cel mai mare număr de voturi. Pentru ceilaţi contracandidaţi din Colegiu aceste alegeri sunt dificile pentru că Buican este un politician cu experienţă, extrem de serios, născut şi crescut în acest Colegiu şi aflat în relaţii de mulţi ani cu toate administraţiile locale. Îmi cer scuze că nu pot vorbi mai mult dar mă aflu în satul Blidari unde supraveghez pietruirea unui drum ( convorbirea avea loc la ora 17.45 miercuri).”
(T.G)