|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Reconversie profesională pe bani europeni 

Reconversie profesională pe bani europeni

 Absolvenţii unui curs de reconversie profesională finanţat cu fonduri europene, dar şi cu fonduri guvernamentale, au susţinut cu succes un examen final şi au primit certificatele de calificare în meseriile de frizer, coafor, manichiurist şi pedichiurist. Cei 26 de absolvenţi ai cursului provin dintr-un grup ţintă de 150 de şomeri sub 25 de ani, 100 de şomeri de lungă durată şi 50 de persoane ocupate în agricultură şi cu venituri reduse din mediul rural, iar proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană prin programul Phare de Coeziune Economică şi Socială, Dezvoltarea Resurselor Umane, pe componenta Măsuri Active pentru Ocupare, în parteneriat cu Guvernul României.

Cursanţii s-au pregătit în şase centre de pregătire, deschise la începutul acestui an în comunele vâlcene Glăvile, Şirineasa, Amărăşti, Măciuca, Mădulari şi Ştefăneşti. Managerul de proiect, Silvia Petre spune că absolvenţii au promovat examenul cu note mari şi au primit certificate de calificare emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Leave a Response