Noi schimbări în conducerea Uzinelor Sodice Govora
Noi schimbări în conducerea Uzinelor Sodice Govora
În cursul lunii trecute, polonezii de la compania Ciech au ţinut o npu şedinţă a acţionarilor la UZINELE SODICE GOVORA, după ce au descoperit mari deficienţe în managementul întreprinderii. Cu acest prilej, s-a decis revocarea şi numirea unui membru în consiliul de administraţie al întreprinderii. La şedinţa AGA au participat cinci persoane: Tiberiu Csaki – din partea Ciech Polonia, Nicolae Draşovean – din partea CET Govora, şi trei acţionari persoane fizice.
Prin Hotărârea nr. 7, AGA a decis revocarea lui Kazimierz Przelomski din funcţia de membru al consiliului de administraţie la UZINELE SODICE GOVORA, iar prin Hotărârea nr. 8 s-a decis numirea în aceiaşi funcţie a lui Robert Bednarski. Acesta din urmă este şi membru al CA al companiei Ciech Polonia. La UZINELE SODICE GOVORA este a cincea schimbare a componenţei consiliului de administraţie, şi a treia a preşedintelui acestui for.
Recent, Artur Janusz Osuchowski i-a luat locul Kazimierz Przelomski în fruntea consiliului de administraţie la UZINELE SODICE GOVORA. Şi la nivelul conducerii centrale a companiei Ciech s-a schimbat întregul consiliu de administraţie, fiind ales un nou CA în următoarea componenţă: Ryszard Kunicki – preşedinte, Robert Bednarski, Marcin Dobrzanski şi Artur Osuchowski (care este şi preşedintele USG) – membrii. Schimbările din fruntea UZINELE SODICE GOVORA se petrec ca urmare a rezultatelor economico-financiare extrem de slabe obţinute de întreprindere în ultimii ani, dar şi pe fondul „cutremurelor” de la nivelul conducerii centrale a Chiech Polonia.
Întreprinderea vâlceană avea la 30 iunie 2008 datorii totale de 2.500 miliarde lei vechi, în creştere cu 15 milioane euro faţă de nivelul înregistrat la mijlocul anului trecut. Anul trecut, la UZINELE SODICE GOVORA au fost realizate investiţii de circa 10 milioane euro, din care investiţiile de dezvoltare au reprezentat mai mult de jumătate din sumă. Cele mai importante investiţii au fost: coloană carbonatare (1,7 milioane euro), calcinator abur nr. 2 (1,28 milioane euro), grup absorbţie (1,3 milioane euro).
În acest an, polonezii de la Ciech promit realizarea unor investiţii la USG în sumă totală de circa 14 milioane euro. Cifra de afaceri realizată de USG în primul semestru a fost de 88 milioane lei, iar veniturile totale au fost de 101,2 milioane lei. Chiar dacă veniturile au fost mai mari cu 30 milioane lei, UZINELE SODICE GOVORA nu a putut evita înregistrarea unei pierderi record de 37 milioane lei (peste 10 milioane euro).
În primul semestru din 2007, pierderile au fost de trei ori mai mici. Totuşi, producţia marfă realizată pe primul semestru a crescut cu peste 10.000 de tone sodă calcinată faţă de anul 2007, în timp ce la celelalte produse (silicat de sodiu solid şi lichid, sulfură de sodiu şi var bulgări) s-au înregistrat scăderi ale producţiei marfă. Anul trecut, UZINELE SODICE GOVORA nu a reuşit să reducă din pierderile şi datoriile consemnate în cursul anului 2006. În 2007, pierderile au atins cifra impresionantă de 70 milioane lei (circa 20 milioane euro), faţă de 68 milioane lei în 2006, şi 18 milioane lei în 2005.