|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Emilian Francu 

 

EMILIAN FRÂNCU

 
Căutam câteva repere după care să ne ghidăm atunci când vom da votul pe 30 noiembrie. Cum ar trebui să fie oamenii care candidează? Mă gândesc la câteva lucruri care, cred eu, că  sunt importante: O solidă pregătire intelectuală şi profesională, dorinţa de a lăsa ceva în urma lor, mai mult decât  averi uriaşe pentru propria familie, o biografie care să demonstreze că nu şi-au descoperit spiritul civic şi grija faţă de semeni, subit , acum în perioada electorală, concordanţa între vorbe şi fapte. Este o grilă minimă, dar necesară, dacă vrem să avem un parlament  pe măsura locului şi rolului pe  care vrem să îl jucăm in istoria lumii. Haideti, urmărind aceste repere, să vedem cine sunt cei care ne cer votul. Astăzi – Emilian Frâncu.

S-a născut  în Rm. Vâlcea  pe 13 februarie 1956, într-o familie care i-a oferit o  educaţie solidă. Tatăl, Cornel Frâncu a fost semnatar din partea copiilor transilvăneni al Actului Marii Uniri, subprefect de Prahova şi Caliacra, prefect de Alba în anul 1945, licenţiat în litere şi drept, doctor în drept internaţional. Mama, Valentina Francu, profesoară. Ambii părinţi au avut o excepţională vocaţie de dascăli.

Mulţi dintre cei care au realizat lucruri importante în viaţă ar putea depune mărturie în acest sens. Emilian Frâncu a terminat Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari“ ca şef de promoţie, a urmat apoi  Facultatea de Electronică şi telecomunicaţii la Institutul politehnic Bucureşti. Absolvent si al facultăţii de drept, masterat în managementul afacerilor şi în dreptul instituţiilor publice.

Curs de management politic la Centrul de Analiză şi Dezvoltare Internaţională.Ca activitate civică amintim faptul că  în perioada 1992-1997 a fost membru în Alianţa Civică. În  1998 fondează împreună cu soţia sa, Droseta Frâncu, Fundatia Valcea 1 care acordă în fiecare an premii de excelenţă în domeniul culturii vâlcene. Prin fundaţie s-au efectuat numeroase şi importante donaţii. Biografia lui Emilian Frâncu este mult prea bogată pentru a o epuiza într-un singur articol.
 

        S-a ţinut de cuvânt
 
A intrat în PNL Vâlcea în 1992 iar in anul 2001 a preluat conducerea organizaţiei. În 2004 a candidat pentru Camera Deputatilor. În 4 ani de mandat a reuşit să aducă sute de miliarde de lei pentru reabilitarea şcolilor din judeţ, pentru Rm Vâlcea a reuşit să obţină fondurile necesare pentru ca Muzeul de Artă să rămână în actualul sediu, Casa Simian. De asemenea a  obţinut 70 de miliarde de lei pentru locuinţe sociale la Căminul de bătrâni Ostroveni. 

A obţinut fonduri importante pentru dotarea cu aparatură a Spitalului  de Urgenţă Rm. Vâlcea şi pentru spitalele din  Drăgăşani, Bălceşti şi Mateeşti. A adus 50 de microbuze şcolare şi zeci de miliarde de lei pentru modernizarea liceelor. În judeţ s-au asfaltat zeci de kilometri de drum datorită demersurilor făcute de deputatul liberal Emilian Frâncu şi, prin insistenţele sale a obţinut importante sume pentru aşezămintele culturale, pentru mânăstiri şi biserici.

În acest timp nu şi-a neglijat activitatea parlamentară. Preluând problemele cetăţenilor la întâlnirile săptămânale, a adresat 44o de întrebări Guvernului României. Datorită activităţii sale( prezenţă, loialitate, declaraţii politice şi interpelări)  se situează în primii 10 parlamentari, din 335 din Camera Deputaţilor. Emilian Frâncu este autorul a 51 de propuneri legislative, multe transformate în legi.  De fapt, nu cred că există localitate din judeţ în care să nu afli că, datorită deputatului Emilian Frâncu s-a realizat ceva.  De aceea îşi doreşte să continue activitatea în colegiul senatorial de nord Brezoi- Horezu.
 

„Pentru mine este foarte important să văd cetăţeanul mulţumit!”

 
Despre programul propus de liberalul  Emilian Frâncu cetăţenilor din colegiul senatorial de nord Brezoi-Horezu vom mai vorbi. Crezul său politic este ca cetăţenii să fie trataţi cu demnitate în instituţiile statului. „Doresc ca instituţiile statului să-şi facă datoria şi voi încerca să promovez acele legi care să diminueze tendinţele spre corupţie” ne-a declarat Emilian Francu. Liberalul vâlcean ne-a mai spus: „Pentru mine este foarte important să văd cetăţeanul mulţumit, atunci ştiu că mi-am făcut datoria”.
 

Leave a Response