|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Samoil Vîlcu este favorit în Râmnic SUD 

Cu ajutorul primarului Mircia Gutău

Samoil Vîlcu este favorit în Râmnic SUD

Este unul dintre cei mai vechi membri ai PDL. A fost fondator al organizaţiei judeţene a Partidului Democrat şi s-a remarcat prin implicarea în bunul mers al Consiliului Judeţean fiind reales de cinci ori consilier judeţean. Samoil Vîlcu este preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Vâlcea, a avut dese apariţii pe posturile locale de televiziune şi în presa scrisă. Este perceput de populaţie ca un om serios, echilibrat, cunoscător al problemelor din municipiu şi judeţ.

A luat decizia de a candida pentru postul de deputat pentru că a dobândit o anumită experienţă, pentru că face politică de 16 ani şi pentru că a acumulat cunoştinţe de administraţie şi sănătate care îi permit să activeze în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor. “Sunt mult proiecte şi aş vrea ca împreună cu cei care vor fi la guvernare să nu uităm ce am promis în campania electorală. Trebuie să descentralizăm activitatea administraţiei publice locale, să-i ajutăm pe primari să-şi pună în aplicare proiectele de care într-adevăr au nevoie.

Îmi doresc să existe foarte puţină birocraţie, dacă se poate – aproape deloc, pentru că primarii au nevoie de investiţii, de dezvoltarea localităţilor iar cu foarte multă birocraţie nu vor reuşi să facă nimic. Apoi, trebuie să rezolvăm foarte multe probleme care frânează dezvoltarea locală, atât la nivelul licitaţiilor pe care trebuie să le facem mult mai transparente şi uşor de aplicat, cât şi să regândim multe lucruri din administraţia publică locală reclamate de primari.“ spune candidatul democrat liberal.

Un recent sondaj de opinie arată că în Ostroveni PDL are peste 70% (la fel cum a obţinut în vară primarul Mircia Gutău) iar în întreg Colegiul Samoil Vîlcu poate obţine în jur de 60% din voturile exprimate în 30 noiembrie. Cu toate acestea candidatul democrat liberal se află în plină campanie  încercând să atragă noi electori din segmentul celor care par a nu vrea să se prezinte la vot. Are un program  zilnic foarte strict, realizat de echipa  de campanie. Programul a fost vizat de primarul Gutău şi  cuprinde întâlniri cu foarte multe categorii de populaţie: pensionari, profesori, cadre medicale, rezervişti, sportivi, tinerii şi femeile.


Leave a Response