Pariu cu moartea
Pariu cu moartea
Un bărbat de 41 de ani din comuna Mateeşti şi pierdut viaţa, iar viitorul său ginere, de 27 de ani din Bălceşti s-a ales cu dosar penal după ce vâlcenii s-au luat la întrecere cu maşinile. La sfârşitul săptămânii trecute, cei doi au făcut o înţelegere într-un bar din Mateeşti. Primul care ajungea la Rm. Vâlcea urma să primească 1000 de euro de la celălalt. Mihai Purdă s-a urcat într-un Seat şi, în goană spre municipiu, la câţiva kilometri de bar a pierdut controlul volanului la ieşirea dintr-o curbă la dreapta şi s-a răsturnat într-un şanţ.
Bărbatul a murit pe loc. Poliţiştii au descoperit că şoferul avea permisul de conducere suspendat pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului. Celălalt şofer, Cornel Călin s-a răsturnat şi el cu maşina în aceeaşi curbă, dar a suferit doar răni uşoare, părăsind imediat locul accidentului. Poliţiştii au reuşit să-l prindă la câteva ore.
În prezent, tânărul este cercetat în stare de libertate cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu atât pentru că a părăsit locul accidentului în care şi-a pierdut viaţa viitorul lui socru, dar şi pentru că nu avea permis de conducere. Bărbatul nu era la prima abatere de acest fel. În urmă cu o săptămână, Călin a mai fost prins conducând un autoturism pe drumurile publice fără permis.