|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Primul senator liberal din Vâlcea 

Primul senator liberal din Vâlcea

Emilian Frâncu a muncit pentru a scrie istorie liberală cu viaţa lui

Traian Guminski

Liderul organizaţiei judeţene a PNl a reuşit să îşi vadă visul cu ochii. În 30 noiembrie el a devenit primul senator liberal de Vâlcea. Va reprezenta doar un segment al populaţiei din judeţ, dar s-a remarcat ajutând comunităţile locale din tot judeţul. În urmă cu patru ani PNL obţinea, pe listă, doi deputaţi în Vâlcea. Unul dintre ei, Petre Ungureanu avea apoi să dezerteze. Emilian Frâncu a trebuit să se lupte mult pentru a dezvolta organizaţia, a trebuit să facă compromisuri mari şi să alimenteze partidul cu activişti migratori.

A primit cu ani în urmă ţărănişti, pesedişti, pedişti, peremişti. A trebuit apoi să primească şi lideri ai unor partide inventate pentru fuziuni. A fost nevoit să ofere sinecuri unora dintre nou-veniţi. A creat nemulţumiri şi-a strâns duşmani din rândul partidelor adverse şi a creat şi curente interne adverse. A sacrificat unii liberali vechi, autentici cum îşi spuneau, dar prea leneşti. A fost nevoit să primească în partid primari migratori, să îi curteze pe unii, să promoveze femei.

A ajutat financiar sute de biserici ale unui cult care nu e al său, dar pe care l-a simţit, a străbătut mii de kilometri, a ţinut discursuri, a făcut declaraţii politice interpelări, un lobby permanent la ministere pentru a ajuta comunităţile locale. Şi-a mobilizat nu numai colegii din partid dar şi adversarii care au căutat să fie mai buni. Poate şi datorită lui în Vâlcea nu au mai avut loc paraşutaţi.

Sub conducerea sa PNL a avut viceprimar al Râmnicului, a obţinut cel mai mare număr de primari PNL din Vâlcea chiar dacă a pierdut Drăgăşaniul şi Horezu, a obţinut 10 consilieri judeţeni numai pe spatele partidului şi nu prin vreo alianţă ca altădată. PNL este singurul partid cu femei primăriţe, este singurul partid cu reprezentanţi în toate consiliile locale din Vâlcea. PNL a mai avut deputaţi, unii scoşi sub sigla partidului , alţii cu ajutorul unor alianţe (CDR, DA) dar nu a mai avut nici un senator.

Emilian Frâncu este primul senator liberal după 18 ani în care mandatele de senator au fost luate de multe ori de neaveniţi din PSD sau PRM sau PSM care nu au făcut nimic pentru acest judeţ. Puţine voturi au lipsit ca PNL să obţină încă un mandat de deputat. Aceste voturi au fost pierdute pentru că unii liberali au trădat. Au trădat în cele două colegii din Râmnic, au trădat în Drăgăşani, Horezu, Bălceşti şi chiar în Brezoi unde PRM a obţinut voturi nemeritate datorită unor trădători liberali care au susţinut campania PRM sperând să îl ajute pe Cătălin Harnagea, un individ care a făcut extrem de mult rău organizaţiilor liberale din toată Vâlcea, care a sabotat toţi candidaţii liberali la Camera Deputaţilor, care a susţinut financiar adversari ai partidului şi care nu a avut decât scopul să câştige el indiferent cât de rău ar fi rezultatul pe ansamblu al partidului.

Emilian Frâncu a ajuns senator dar putea să mai aibă şi un al doilea deputat. Liberalii care au trădat ar trebui excluşi. Ei se cunosc. Îi ştie şi domnul Frâncu. Ştie şi că toţi duşmanii PNL încearcă să creeze o breşă în interiorul partidului. Să dezbine organizaţia din Vâlcea, să ajute o parte din nemulţumiţi să creadă că o vor duce mai bine dacă preşedinte va fi Cristian Buican, tânărul deputat care are suficientă experienţă în politică să ştie că un război intern te pote duce la pierire şi dacă eşti învingătorul lui.

Emilian Frâncu – drumul spre Senat

(Născut la 13.02.1956 – Râmnicu Vâlcea)
1981 – Institutul Politehnic Bucureşti – Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii; 1983 – Curs de specializare (3 luni) la CEPECA – Academia Ştefan Gheorghiu: “Metode şi tehnici de organizare şi conducere a activităţii de invenţii şi inovaţii”; 1987 – Curs de perfecţionare (3 luni) la MTTc – CIPLTC Bucureşti: “Asigurarea şi controlul calităţii” 1988 – Curs de specializare (3 luni) la MTTC: “Centrale telefonice digitale”; 2001 – Universitatea Ecologică Bucureşti – Facultatea de Drept; 2005 – Curs de specializare la Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (6 luni): Bazele managementului organizaţional. 2006 – masterat în Managementul afacerilor, Universitatea Constantin Brâncoveanu, Râmnicu Vâlcea; 2006 – masterat în Dreptul instituţiilor publice, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu;

Activitate profesională:

1981 – 1995 – inginer şi, apoi, şef CTC la Direcţia de Poştă şi Telecomunicaţii Vâlcea; 1995 – 2004 – director general la Regal SRL (Radio şi TV Vâlcea 1-4); 2004 – deputat (Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă)
„Sunt bucuros că 90% din obiectivele partidului şi ale mele le-am atins. Faptul că am obţinut cel mai mare scor în Oltenia este într-adevăr o realizare. Rezultatele alegerilor ne-au confirmat faptul ca Nordul este un electorat fidel Partidului Naţional Liberal, iar în Horezu am echilibrat puţin situaţia.

500 de voturi ne-au lipsit pentru a avea şi un al doilea deputat, zona Drăgăşaniului fiind cea care ne-a tras înapoi. La nivelul judeţului urmează o perioadă de refacere a organizaţiei. Oricum, obiectivul nostru, atât la nivel local cât şi la cel naţional rămâne continuarea programului partidului şi găsirea unui partener care să ne permită acest lucru. Eu le mulţumesc tuturor celor care ne-au votat şi ne-au susţinut în această campanie foarte grea.”.

Leave a Response