Sparle si Soparle
Sparle si Soparle
• Liberalii se pregătesc de opoziţie cu mult calm. Se spune că senatorul Frâncu a păstrat cu mare grijă toate interpelările împotriva Guvernului făcute de deputatul pesedist Aurel Vlădoiu. Oamenii din staful senatorului nu vor fi nevoiţi decât să modifice pe ici, pe colo, textele interpelărilor şi ele vor fi perfecte pentru miniştrii Guvernului Stolojan. Iar oameni de lângă Frâncu chiar se pricep la interpelări!
• În 3 septembrie publicam un editorial. Se numea „Fanfaronul” . Nu credeam că va veni aşa de repede timpul în care publicul va vedea câtă dreptate am avut. Numai un imbecil îşi poate imagina că cineva este dispus să cheltuiască bani grei pe licenţe, aprobări, aparatură, salarii ca să îşi facă un post de televiziune în care să lase pe oricine să înjure pe oricine şi să se dea mare pe banii altuia. Iar cei care-l căinează fariseic pe fanfaron şi echipa lui sunt exact oameni care nu l-ar angaja în redacţiile lor. Nici măcar pentru o lună şi nici măcar pe salariul minim!
• Cât de fals a fost medicalul de doi ani în care a încasat lunar 800 de euro se vede acum. Abia a ajuns deputat şi iată că penibilul Zamfirescu şi-a revenit. Mai nou face planuri pe care bineînţeles alţii vor trebui să le îndeplinească prin muncă. El visează gandole care să traverseze aerian Râmnicul. De ce naiba nu le-a făcut el când era primar de Râmnic şi a avut banii cu ghiotura în anul eclipsei de soare ?!Interesant este că individul a pus mâna, la redistribuire pe un mandat de deputat, deşi a obţinut un sfert din voturile pe care le lua acum 12 ani pentru postul de primar!
• Fostul deputat Petre Ungureanu trage de zor sforile ( ajutat şi de blonda Elena) pentru a ajunge prefect. Îi înţelegem apetitul pentru această funcţie pe care era cât pe ce să o obţină în 1996. În fond omul are tot dreptul să vrea când vede că unul precum Costi Rădulescu visează şi el, la scaunul de prefect. Perfect imoral şi ilogic!
• Victor Stanculescu. Nu am fi dorit sa-i acordam vreodata importanta acestui personaj trecator prin politica si justitia vâlceana. Ne calcam pe inima si-i facem putina reclama pentru care ar trebui sa ne plateasca. Trecem peste faptul ca este un traseist politic de mai mare jena. Fost lider al tineretului din PRM, omul nostru a ajuns hodoronc-tronc într-un partid liberal, care nu are nici în clin, nici în mâneca cu doctrina promovata de tribunul Vadim. Îl sanctionam cu o „bila neagra“ pentru ipocrizia, fariseismul de care a dat dovada, când a intrat recent într-o emisiune, dornic sa câstige capital politic din problemele unor tineri, care si-au pierdut locurile de munca.