Bogdan la pătrat 

Bogdan la pătrat

Tiberiu Pîrnău

Bogdan Almaşi, Bogdan Pistol, doi tineri, două caractere, doi bărbaţi puternici. Ce-i leagă pe cei doi, ce mă determină pe mine să-i alătur într-o frază pe junii politicii vâlcene? Ambiţia lor extraordinară, dorinţa lor de a schimba mentalităţi învechite din sânul partidelor pe care le reprezintă. Îi admir pe cei doi pentru că-şi pun tinereţea în slujba unor idealuri.

Amândoi sunt doi visători şi am să şi explic de ce. Nu doresc să-i complimentez pe nedrept pe cei doi Bogdan, unul pedelist, altul liberal. Le-am urmărit ascensiunea în politica locală, încă de când au intrat plini de încredere şi de forţa provenită din naivitate în bătăliile interne pentru funcţiile de lideri ai tinerilor din cele două formaţiuni.

Ambii au câştigat la scor primele „lupte“. Şi-au construit echipe de tineri în jurul lor, au avut programe, discursuri tăioase şi la obiect. Au fost mai inteligenţi decât contracandidaţii lor. Şi sunt şi acum. Atâta timp cât nu i-au deranjat pe grangurii, dinozaurii din cele două partide, nu au avut probleme.

Şi-au condus organizaţiile după cum au crezut de cuviinţă. Şi au construit cele mai puternice organizaţii de tineret din judeţ. Liderii seniori s-au bucurat pentru performanţele acestora. Au venit, însă, alegerile locale, apoi cele parlamentare. Tinerii au fost vârful de lance în cele două campanii. Ei au fost în linia întâi.

Bogdan Pistol a refuzat un post călduţ de consilier local şi a concurat, la sacrificiu, la îndemnul „vulpilor bătrâne“ în municipiu împotriva unui primar în funcţie, care a ştiut să beneficieze din plin, electoral, de prerogativele funcţiei şi care a ras totul. Bogdan a ieşit şifonat, dar, poate, mai întărit, mai hotărât, mai înţelept. A fost şi o lecţie pentru el ceea ce s-a întâmplat în iunie 2008. O lecţie care-l va ajuta pe viitor în cariera sa de politician. Bogdan pare acum tras pe „linie moartă“, dar, cu siguranţă, noi, vâlcenii, vom mai auzi multe lucruri frumoase despre tânărul, care a îndrăznit să se lupte cu „Godzzila“.

Bogdan Almaşi este un tânăr altfel în „politichia“ din micuţul orăşel caragialesc. Este altfel şi nu se pliază pe calapodul politic local pentru că este: cult, a citit mai multe cărţi decât toţi ceilalţi lideri din partid, rafinat, vede politica ca pe un scop şi nu ca pe un mijloc, are  un simţ dezvoltat al afacerilor, are bun simţ. Poate că şi de-aici i se trage faptul că seniorii l-au pus recent la zid datorită unor pricini inventate şi niţel hilare.

Şi mai adăugăm aici şi orgoliul unui fost mare arbitru, care s-a autofaultat în arena politică, dar care trebuia să găsească un ţap ispăşitor pentru rezultate electorale nu tocmai la înălţimea pretenţiilor. Bogdan este consilier judeţean şi joacă acum o carte mare „ori face politică, ori nu mai face“. În calitatea aceasta este hotărât să nu dormiteze în Consiliul Judeţean, are propriile proiecte privitoare la infrastructura judeţului, la dezvoltarea turismului, la economia Vâlcii.

Seniorii din PDL, dar şi din PNL, nu au nevoie, însă, de tineri cu personalitate, care să ştie să bată cu pumnul în masă atunci când au dreptate. Nu gândesc în perspectivă. Nu gândesc la schimbul de generaţii. Ei au nevoie doar de simple marionete. Pe care şi le vor găsi întotdeauna pentru că în orice partid există inşi fără coloană vertebrală, chiar şi tineri, dornici să acceadă în funcţii nemeritate.

Cei doi Bogdan au refuzat să fie „mapeţii“ liderilor de partid, care au reuşit, iată, să-i marginalizeze în interiorul partidului. Când spun lideri nu mă refer neapărat la preşedinţii de organizaţii, ci la structura de conducere în ansamblul ei. Cu siguranţă, însă, că amândoi vor răzbate în hăţişurile junglei politice autohtone. Mizez pe asta!