Lucrari de modernizare la Casa Simian
Lucrari de modernizare la Casa Simian
La Muzeul de Arta Casa Simian din municipiul Râmnicu Vâlcea, au fost demarate lucrarile de refacere a laboratorului de conservare. Se vor amenaja noi spatii de depozitare, un spatiu de carantina, birouri pentru restauratori si conservatori. De asemenea, s-a achizitionat aparatura noua pentru desfasurarea activitatii în cadrul laboratorului, si anume umidificatoare si dezumidificatoare, psihometru modern, mobilier etc.
“Se efectueaza lucrari de salubrizare a subsolului Muzeului de Arta. O sa degajam toate materialele si depozitele de arheologie care sunt pastrate în conditii improprii si trecem la refacerea tencuielilor si zidurilor. Totodata, vrem sa introducem Casa Simian în reparatii capitale, având în vedere faptul ca acoperisul se afla într-o stare avansata de degradare. De asemenea, trebuie efectuate zugraveli interioare si exterioare, subzidiri, refacerea instalatiei electrice, dar si a celei de încalzire”, ne-a spus directorul Muzeului Judetean Vâlcea, Claudiu Tulugea.