|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ion Cîlea va intra în greva foamei 

Daca nu se rezolva problemele de la OLTCHIM

Ion Cîlea va intra în greva foamei


• la rândul sau, liderul Sindicatului Liber de la SC Oltchim SA, Mihai Diculoiu, a anuntat ca sindicalistii pregatesc actiuni de protest, daca autoritatile statului nu se implica în solutionarea problemelor de la combinatul chimic: „În total, vor fi sase zile de marsuri si proteste” • „Facem eforturi fantastice pentru a ne pastra personalul la Oltchim”, a completat directorul general al Oltchim, Constantin Roibu Petre Coman
La sfârsitul saptamânii trecute, toti factori implicati din judet si din întreprinderea Oltchim SA si-au dat întâlnire la sediul combinatului chimic pentru a analiza situatia societatii dupa ce Arpechim Pitesti a sistat livrarile de etilena si propilena catre Oltchim. La întâlnire au participat printre altii directorul SC Oltchim SA, Constantin Roibu, liderul de sindicat Mihai Diculoiu, presedintele Consiliului Judetean, Ion Cîlea, subprefectul Anuta Handolescu, parlamentarii Emilian Frâncu, Laurentiu Coca, Cristian Buican, si directorul Finantelor Publice, Gheorghe Gogârnoiu.

Ion Cîlea, presedintele Consiliului Judetean Vâlcea, a gasit vinovati la Guvern si AVAS pentru ca nu au întreprins la momentul respectiv demersurile pentru trecerea Arpechim Piesti în proprietatea SC Oltchim SA. „Vreau sa facem presiuni la Petrom pentru repornirea instalatiilor de la Arpechim, macar pentru doua luni de zile.

Oricând si oriunde ma voi bate pentru ca instatatia de piroliza sa treaca la Oltchim, mergând chiar pâna la greva foamei”, a declarat Ion Cîlea. De altfel, în cadrul unei scrisori adresate primului ministru Emil Boc, presedintele Consiliului Judetean Vâlcea, Ion Cîlea subliniaza: „Începând din luna octombrie 2008, când au aparut primele semne ale crizei mondiale, Consiliul Judetean Vâlcea si conducerea SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea s-au adresat în repetate rânduri fostului prim ministru, ministrului economiei si finantelor si fostei conduceri a Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului cu rugamintea de a sprijini societatea Oltchim SA în prevenirea unui blocaj economic iminent.

La fiecare din memoriile înaintate s-au primit raspunsuri evazive, cu promisiuni care nu au fost respectate. Între timp, situatia economica a SC Oltchim SA a devenit critica si exista pericolul real ca unitatea sa-si înceteze activitatea, ceea ce ar atrage dupa sine disponibilizarea si intrarea în somaj a întregului colectiv de munca, adica a peste 4.000 de salariati.

Starea conflictuala datorata riscurilor care planeaza asupra celei mai mari unitati productive din judetul Vâlcea alimenteaza în prezent actiunile sindicatelor de pe Platforma Chimica Râmnicu Vâlcea care au adunat deja mii de semnaturi pentru organizarea unor marsuri, mitinguri si pichetari ale sediilor Guvernului, Ministerulu Economiei si AVAS. Problemele grave cu care se confrunta SC Oltchim SA nu sunt insurmontabile, au fost gasite solutii, însa acestea nu pot fi aplicate decât cu sprijinul si sub atenta supraveghere a Guvernului României.

În fapt, este vorba despre solutionarea a doua mari probleme: aprobarea unui credit în valoare totala de 100 milioane euro, credit care nu poate fi contractat decât prin garantie guvernamentala; achizitionarea instalatiilor de piroliza si etilenoxid de la SC Arpechim SA Pitesti, ele fiind singurele capacitati din România care produc si asigura materia prima de baza, respectiv etilena si propilena, pentru SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea.

Creditul solicitat se întemeiaza pe necesitatea rezolvarii urmatoarelor probleme: 20 milioane euro pentru acoperirea investitiilor efectuate de Petrom la instalatia de piroliza; 30 milioane euro pentru stingerea datoriilor pe care SC Oltchim SA le are fata de Arpechim; 50 milioane euro pentru rambursarea cheltuielilor de aprovizionare a materiilor prime în vederea reluarii productiei de etilena, precum si pentru asigurarea capitalului de lucru necesar.

În Adunarea Generala a Actionarilor Oltchim din data de 23 decembrie 2008 s-a luat hotarârea de a fi demarate procedurile de contractare a creditului pentru achizitionarea si repunerea în functiune a instalatiei de piroliza de la Arpechim Pitesti, aceasta fiind singura alternativa de salvare a SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea. Mentionam ca OMV, proprietarul Arpechim Pitesti, a declarat ca nu mai este interesat sa investeasca în instalatia de piroliza si, în consecinta, devine iminent pericolul ca, fara materie prima, SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea sa-si înceteze activitatea.

De asemenea, precizam ca achizitionarea materiei prime din import este imposibila deoarece în Uniunea Europeana s-a interzis transportul etilenei pe calea ferata, iar transportul rutier cu cisterne speciale presupune nu numai riscuri majore, ci si costuri care depasesc pretul produsului. În cazul transportului etilenei si propilenei de la Pitesti la Râmnicu Vâlcea nu exista nici un fel de riscuri si probleme deoarece Arpechim este legat de SC Olcthim SA printr-o magistrala de conducte subterane, ele fiind prevazute sa functioneze în sistem integrat.

Apelul disperat pe care îl facem este motivat de faptul ca, prin decizia dumneavoastra, va putea fi salvata aproape 60% din economia judetului Vâlcea cât reprezinta SC Oltchim SA în ansamblul industriei acestui judet. O motivare în plus este si aceea ca, spre deosebire de alte mari combinate din România, SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea are în continuare beneficiari pe piata externa, exporturile sale reprezentând 75% din totalul productiei realizate.

În speranta unei întelegeri a situatiei dramatice prin care trece SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea – o situatie conjuncturala neprovocata de efectele crizei economice si financiare mondiale – va dorim din inima mult succes în dificila dumneavoastra misiune de prim ministru si va asiguram de sincera noastra pretuire si apreciere”.
În 22 ianuarie, primul miting de protest al sindicatelor din Oltchim
Pentru iesirea din impas, SC Oltchim SA are nevoie urgenta de finantare de 100 milioane euro pentru preluarea si repornirea instalatiilor de piroliza de la Pitesti. „Este pentru prima data dupa integrarea României în Europa, când o societate comerciala solicita avizul UE pentru acordarea unui ajutor de stat.

Numai dupa ce primim acest acord, putem lua creditul de 100 milioane euro, întrucât nici o banca din România nu ne acorda un asemenea credit având în vedere ca Oltchim are un capital social de numai 8 milioane euro. Speram ca în luna octombrie sa finalizam toate procedurile. Facem eforturi fantastice pentru a ne pastra personalul la Oltchim. Se pare ca vârful crizei va fi la mijlocul acestui an. Va garantez ca dupa maxim o saptamâna de la depunerea documentatiei complete la Comisia Europeana, vom avea avizul pentru acordarea ajutorului de stat pentru Oltchim”, a declarat Constantin Roibu.

Liderul Sindicatului Liber de la SC Oltchim SA, Mihai Diculoiu, a anuntat ca sindicalistii pregatesc actiuni de protest, daca autoritatile statului nu se implica în rezolvarea problemelor de la combinatul chimic. „Am înaintat adresa la Primaria Râmnicului, iar pe 22 ianuarie vom organiza un mars si un miting în Râmnicu Vâlcea. În total, vor fi sase zile de marsuri si proteste. De asemenea, i-am solicitat primului ministru, Emil Boc, prin intermediul unei scrisori sa vina la Oltchim pentru a cunoaste realitatile de la fata locului”, a precizat Mihai Diculoiu.

În sedinta Consiliului de Administratie al SC Oltchim SA, din data de 23 decembrie 2008, s-a aprobat preluarea de catre SC Oltchim SA de la Petrom SA a petrochimiei de la Arpechim Pitesti. Concret, este vorba de preluarea activului (teren, mijloace fixe si obiecte de inventar); preluarea personalului aferent; preluarea activitatii de petrochimie; preluarea stocurilor de materii prime, materiale, piese de schimb, investitii în curs si produse finite existente în cadrul activului.

Totodata, conducerea executiva a SC Oltchim SA a fost împuternicita de actionari sa negocieze cu Petrom SA conditiile si termenii de preluare de catre SC Oltchim SA a petrochimiei de la Arpechim Pitesti. Produsul de baza pe care îl furnizeaza petrochimia din cadrul Arpechim Pitesti catre SC Oltchim SA îl reprezinta etilena, materie prima principala pentru fabricatia de PVC. Aceasta nu poate fi transportata decât prin conducta care exista între Arpechim si SC Oltchim SA, transportul auto fiind foarte costisitor, iar cel pe calea ferata fiind interzis.

Modalitatea cea mai eficienta de control al costurilor de productie o constituie integrarea pe verticala, prin încorporarea surselor principalelor materii prime. Preluarea de catre SC Oltchim SA de la Petrom SA a petrochimiei de la Arpechim Pitesti se poate realiza într-un termen scurt, lucru ce ar permite ca prin aceasta integrare sa se realizeze o diminuare a costurilor de productie si o ieftinire a produselor finale ca singura posibilitate viabila de depasire a actualei crize.

În plus, cotatiile pentru materiile prime necesare functionarii pirolizei si producerii de etilena sunt zilnice sau saptamânale, spre deosebire de cotatiile la etilena si propilena, care sunt trimestriale. În acest fel, costurile de productie pot fi ajustate imediat în functie de evolutia preturilor la petrol, ceea ce permite SC Oltchim SA sa evite pierderile determinate de o întârziere a alinierii preturilor la produsele finite fata de preturile la materiile prime. Toate masurile propuse reprezinta o necesitate imediata pentru ca SC Oltchim SA sa depaseasca efectele actualei crize economico-financiare.

Tot în data de 23 decembrie 2008, actionarii SC Oltchim SA au aprobat demararea procedurii privind contractarea competitiva a unui credit în valoare de 100 milioane euro, pentru finantarea achizitionarii activitatii de petrochimie de la Arpechim Pitesti si asigurarea capitalului de lucru necesar. Actionarii SC Oltchim SA i-au împuternicit pe Constantin Roibu si Vasile Mandica sa negocieze creditul si garantiile acestui împrumut.

La finalizarea procedurilor de negociere, în momentul stabilirii bancii comerciale care va asigura acordarea acestui credit, a clauzelor contractului de împrumut si a garantiilor solicitate, conducerea SC Oltchim SA va convoca adunarea generala a actionarilor în vederea aprobarii încheierii contractarii creditului si a garantiilor aferente. Prin preluarea de catre SC Oltchim SA de la Petrom SA a activitatii si activelor petrochimiei din cadrul Arpechim Pitesti se asigura cresterea independentei combinatului chimic vâlcean fata de furnizorii de materii prime.

În principal, SC Oltchim SA nu va mai fi consumator captiv al Petrom SA pentru etilena si nu va mai depinde de disponibilitatea Petrom SA de a livra propilena. În acelasi timp, etilena si propilena necesare functionarii combinatului chimic se vor livra la nivelul costurilor de fabricatie si nu în functie de cotatiile internationale, ceea ce va contribui la cresterea eficientei economice a SC Oltchim SA si va sprijini societatea pentru a face fata dificultatilor determinate de efectele actualei crize economice mondiale.

Leave a Response