|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Probleme la BRD Ramnicu Valcea 

PROBLEME LA BRD

Am primit la redactie: „Profesionalism”, „respect”  si „solicitudine” fata de client la BRD – Groupe Société Générale

Client BRD:  Stanca Cristian, Râmnicu Vâlcea

Reprezentant BRD: Iordache Diana, agentia Regina Maria, Râmnicu Vâlcea

   
Întreaga poveste a început pe 19 noiembrie 2008, data la care am mers sa platesc ultima rata la un credit contractat în anul 2004 de la BRD, agentia Bratianu Bucuresti, pentru care, cu responsabilitate si stoicism, am platit lunar datoria cuvenita. Bucuros ca am scapat de un credit, am mers la un consilier al bancii (doamna Iordache Diana) pentru a-mi închide conturile si a încheia socotelile cu banca.

Aceasta, de la început s-a postat pe o pozitie de superioritate, vorbind în zeflemea, având o atitudine plicticoasa si în acelasi timp aroganta, uitându-se urât la mine, trântind, pufnind si dând dovada de un „profesionalism” neîntâlnit pâna atunci într-o organizatie privata. Am încercat sa trec peste acest lucru, spunându-mi ca poate doar are o zi proasta (lucru infirmat astazi 28.IAN.2009, dupa doua luni si mai bine si patru întâlniri), si i-am transmis ce vreau sa fac.

Zis si facut. Dupa 15 minute de încercari, reuseste ,în sfârsit, sa contacteze telefonic agentia din Bucuresti, si îmi spune: „Daca vreti sa va închideti contul curent, trebuie, în urma unei cereri scrise catre agentia din Bucuresti, sa va închideti contul de card atasat contului curent”. OK. Facem cererea, o semnez si o întreb când sa revin sa închidem si contul curent. „Veniti peste o luna”. Bine.

Peste mai bine de o luna, pe 29 decembrie 2008, revin la banca, la aceeasi doamna consilier, pentru a închide si contul curent. La fel de încruntata si tâfnoasa ca si prima data, îmi spune ca înca nu a fost închis contul de card, si nu poate sa-mi închida contul curent. „Bine, si ce fac acum?”, întreb eu. „Reveniti dupa sarbatori”, zice doamna consilier. Plec spasit din banca, vazând ca actul meu unilateral de vointa prin care am încercat sa închei relatiile cu banca se afla mult sub vointa sârguinciosilor functionari ai acesteia.
   
Revin dupa sarbatori, pe 16 ianuarie 2008, cu speranta ca noul an va începe mai bine decât s-a terminat cel care a trecut. Surpriza! Contul de card nu a fost închis. Mai mult, doamna consilier îmi spune ca banca mi-a mai emis un card (fara sa ma întrebe daca vreau sau nu) în urma celui care a expirat în noiembrie 2008. Dupa 20 de minute de încercari esuate ale functionarei  de a contacta telefonic agentia din Bucuresti, parasesc banca nu înainte de a o întreba care agentii din Râmnicu Vâlcea sunt deschise si sâmbata. „Toate agentiile sunt deschise si sâmbata”, îmi spune doamna consilier.
   
Se pare ca si ziua urmatoare (sâmbata) trebuia sa-mi mai rezerve niste surprize. Agentia cea mai apropiata de domiciliul meu este închisa (stie doamna consilier de ce). Revin la agentia Regina Maria care stiu sigur ca este deschisa. Agentia într-adevar este deschisa, dar se lucreaza numai la ghiseu (acolo unde dai banii pentru rata), toti consilierii fiind liberi sâmbata (desi doamna functionar stia foarte bine ca am treaba cu un consilier). Lasa ca mai sunt zile…
   
Atazi, 28 ianuarie 2008, merg pentru a patra oara la banca, la aceeasi agentie, la aceeasi doamna consilier. În sfârsit, o veste buna. Contul de card a fost închis, dar înca nu s-a terminat. Mai încruntata si tâfnoasa ca niciodata, dupa inevitabilele 10 minute de convorbire telefonica cu Bucurestiul, doamna consilier îmi completeaza un bilet de depunere (de parca eu nu stiu sa scriu), îmi spune sa merg la ghiseu sa platesc contravaloarea unei „administrari de cont” si sa ma întorc la dânsa pentru a semna o cerere catre agentia din Bucuresti de închidere  a contului curent.
   
Dupa înca 15 minute pierdute la ghiseu sa-mi platesc datoria de 9 lei, merg la doamna consiler, semnez cererea catre agentia din Bucuresti si plec mai spasit ca niciodata din banca, gândindu-ma la urmatoarea întâlnire de peste o saptamâna (termen transmis de functionara) si la ce o sa ma astepte atunci, dupa ce i-am spus ca o sa-mi transmit nemultumirea fata de dânsa si fata de banca în acest fel.

    Oare când se va termina?

   
Conducerii agentiei Regina Maria din Râmnicu Vâlcea a BRD si conducerii BRD vreau sa aduc la cunostinta comportamentul lipsit de conduita profesionala al doamnei Iordache Diana precum si întârzierea nejustificata a unor operatiuni bancare foarte simple.
   
Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului si a Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului Vâlcea vreau sa aduc la cunostinta întârzierea nejustificata a unor operatiuni bancare simple (închiderea unor conturi) astfel fiind fortat sa ramân client al BRD si sa platesc în continuare comisioane desi eu nu ma servesc de nici un instrument bancar al acestei banci.
   
Presei si oamenilor simpli vreau sa transmit umilinta la care esti supus atunci când faci greseala sa te lasi pe mâna unor institutii care stiu numai sa profite de pe urma ta.
    

„Traim în România, si asta ne ocupa tot timpul”. Si umiliti…
Fost client de bunavoie al BRD,
Actual client fortat al BRD,
Cristian Stanca                                                                                    28.IAN.2009
0742.042.732
cstanca@gmail.com

Leave a Response