|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si Soparle 

Sparle si Soparle

• Este evident că lipsa de personal pentru staţiile de ambulanţă din Vâlcea se datorează sistemului de şpăgi din sănătate. Nimeni nu este dispus să meargă să lucreze ca medic, infirmier sau asistentă într-un loc în care pacienţii nu dau atenţii, e nevoie de multă muncă, de prezenţă la program şi trăieşti doar din salariu.

• În comuna Roşiile din ce în ce mai mulţi cetăţeni sunt nemulţumiţi de activitatea viceprimarului. Acesta îngreunează accesul unor personae la fondurile destinate ajutoarelor sociale şi se comportă în primărie ca un mic satrap.

• În comuna Valea Mare se pare că salariaţii au reuşit să îl scoată din minţi pe vicele liberal care şi-a dat demisia pentru că nu era ascultat de subordonaţi.

• În comuna Dăeşti primarul Ion Dobre enervează pe toată lumea. Nici acum nu a fost în stare să refacă fondul de rulment pe care l-a păpat vara trecută în lucrări edilitar-propagandistice. Lumea regretă că l-a reales pe acest oportunist.

• Senatorul Laurenţiu Coca va deveni socru. În luna iunie.

• Social-democraţii şi conservatorii din Vâlcea au căzut la pace pe la sfârşitul săptămânii trecute. Chiar dacă unii oameni din partidul lui Dan Voiculescu – Felix continuă să fie nemulţumiţi de împărţirea ciolanului la instituţiile deconcentrate, conducerea PSD i-a convins pe conservatori că mai bine se mulţumesc cu puţin decât cu nimic.

• Primarul Mircia Gutău şi-a luat o săptămână de concediu de odihnă. Însă, se pare că edilul din Râmnicu Vâlcea nu a plecat departe de localitatea de domiciliu, preferând să stea cu „urechile ciulite” chiar lângă sediul Primăriei Râmnicului.

• Cel mai probabil, săptămâna viitoare, va sufla vântul schimbării prin Prefectura Vâlcea. Reprezentanţii PSD şi PD-L ard de nerăbdare ca tripleta Grigorescu – Tudor – Ungureanu să se instaleze la Prefectură pentru a da drumul la goana după instituţiile publice. Premierul Emil Boc are pe birou propunerile de numire a celor trei la Prefectura Vâlcea, însă aşteaptă să treacă „furtuna” pentru a-i instala în funcţie pe o perioadă provizorie de 45 de zile (conform legii).

• Un director executiv adjunct din cadrul Finanţelor Publice Vâlcea şi-a dat întâlnire cu actualul şef al Vămii Vâlcea, Marius Nicolăescu, într-un local din centrul Râmnicului. Nu ştim încă cine şi cui i-a promis sprijin, dar se pare că ultimul dintre ei are nevoie disperată de un loc de muncă întrucât peste câteva zile va veni peste el „valul schimbării”.

Leave a Response