Golirea lacului Vidra
Golirea lacului Vidra
MISIUNE IMPOSIBILĂ
• Autorităţile se joacă cu viaţa a zeci de mii de oameni, care locuiesc în aval de barajul Vidra
Luni, 2 februarie, Ion Stoenescu, directorul tehnic al Direcţiei Apelor Olt şi preşedintele grupului de lucru, a prezentat o informare asupra realizării măsurilor privind golirea în condiţii de siguranţă a lacului Vidra. Reprezentanţii Serviciului de Gospodărire a Apelor Vâlcea împreună cu ocoalele silvice au delimitat zona albiei minore pe tronsonul confluenţă râul Lotru cu râul Mănăileasa până la barajul Vidra prin marcarea şi inventarierea masei lemnoase. Direcţia Silvică Vâlcea şi Ocolul Silvic privat Obârşia Lotrului Voineasa a oferit la licitaţie masă lemnoasă identificată şi evaluată până la luna ianuarie, dar fără a fi adjudecată de nici un agent economic.
De asemenea, prin lucrările executate de SC CONVERSMIN SA a fost asigurată secţiunea de curgere a râului Lotru în zona „Cataracte” cu excepţia zonei podeţului din tuburi Premo. Nu sunt puse în siguranţă haldele de steril, drept pentru care DA Olt nu a emis avizul de gospodărire a apelor pentru aceste lucrări. Punerea în siguranţă a haldelor nu are legătură directă cu golirea lacului Vidra.
La rândul ei, SC Apavil a făcut o evaluare a scenariilor costului specific pentru exploatarea Sistemului de distribuţie Brădişor în perioada golirii. Până în prezent nu au fost identificate sursele de finanţare. Cazul oportunităţii golirii acumulării Malaia a fost analizat, SC Apavil nu a fost de acord cu această golire şi curăţirea lacului.
În situaţia actuală gradul de colmatare a lacului Malaia este de 61%. În cazul golirii lacului Vidra există riscul accentuării gradului de colmatare în lacul Malaia. Se continuă lucrările de regularizare a albiei râului Lotru I zona „Râpa Brădişor”. SGA Vâlcea are în execuţie lucrările de decolmatare în zona „Lunca Săsciorii” şi pod piaţă centru şi IPEG.
SH Rm. Vâlcea a elaborat scenariile de exploatare pe durata golirii parţiale a lacului Vidra, care au fost înaintate la AN „Apele Române”. SH Rm. Vâlcea propune ca golirea lacului Malaia să se realizeze pe perioada de umplere a acumulării Vidra. De asemenea S.H. Rm. Vâlcea solicită autorităţilor locale identificarea de locaţii unde se poate depozita materialul rezultat din decolmatare. Tot SH Rm.
Vâlcea va executa manevre profilactice cu evacuare de apă înainte de începerea golirii parţiale a lacului Vidra. În toată perioada golirii parţiale a lacului Vidra se vor lua măsuri de asigurare a pazei zonei pentru a preveni braconajul şi pentru a asigura păstrarea biodiversităţii. În acest sens se va solicita sprijinul Jandarmeriei şi Poliţiei Locale.