|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Liberalii tineri au renovat o secţie medicală 

Liberalii tineri au renovat o secţie medicală
 
Joi, 13 aprilie liberalii tineri au dovedit că nu sunt supersiţioşi şi au programat inaugurarea sălii de gimnastică şi a bazinelor de tratament aparţinând Secţiei de fizioterapie din cadrul Spitalului nr.2 din Rămnicu Vălcea.  Anul trecut, cele două încăperi arătau destul de rău în avansată stare de degradare. |n prezent, prin sprijinul acordat de către omul de afaceri Adrian Panduraşu, respectiv suma de 200 de milioane lei, şi a clegilor săi din Biroul municipal al tinerilor liberali, acestea au fost reabilitate şi modernizate . De la eveniment a lipsit sponsorul acestei realizări, fiind prezent însă liberalul Bogdan Pistol, alături de profesorul Marius Mărgărit şi de dr. Ion Mănescu. „Menţionez faptul că secţia de fizioterapie a fost înfiinţată în anul 1972, primele investiţii având loc anul trecut, când s-au schimbat geamurile şi au fost refăcute grupurile sanitare. Acum, datorită ajutorului dat de Adrian Panduraşu am putut schimba vechiul parchet, am văruit pereţii, s-a pus tavan fals şi s-au efectuat lucrările de igienizare în cele două săli”, a declarat Mănescu, medic kinetoterapeut. Secţia mai are nevoie şi de o nouă aparatură, cea cu care se lucrează în prezent fiind foarte veche şi uzată. Cadrele medicale au făcut numeroase solicitări, din acest punct de vedere, către ministrul sănătăţii, suma necesară achiziţionării unei noi aparaturi se ridică la aproximativ 100 milioane lei. Totuşi, un prim pas a fost făcut la inaugurare, când a venit şi o mână de ajutor privind aparatura. Ajutorul a venit din partea cunoscutului prof. Marius Mărgărit, care a promis că va dona, săptămâna viitoare, un aparat necesar sălii, valoarea acestuia fiind de 28 milioane lei.
Traian GUMINSKI

Leave a Response