|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

în cazul Oltchim, “Decizia aparţine creditorului” 

În cazul Oltchim, „Decizia aparţine creditorului”

În privinţa obţinerii unui credit pentru redresarea companiei şi pentru efectuarea investiţiilor prognozate, mai ales în cumpărarea petrochimiei de la Arpechim Piteşti, decizia aparţine creditorului, în condiţiile în care societatea are în prezent o valoare de piaţă de opt milioane de euro, iar creanţa ajunge la 134 milioane de euro.

Este declaraţia preşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache. „Decizia în cazul Oltchim aparţine creditorului, deci statului, şi cred că trebuie reanalizată reconversia datoriilor în acţiuni având în vedere că valoarea de piaţă este de opt milioane euro, iar creanţa ajunge la 134 milioane de euro’, a spus Ursache.

În atenţie

Situaţia Oltchim va fi analizată în această perioadă, în vederea sprijinirii companiei, după ce Senatul a respins, pe 4 februarie, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 116/2008 care prevede abrogarea legii prin care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului renunţă la a contesta hotărârile judecătoreşti care au anulat conversia creanţelor deţinute la SC Oltchim SA în acţiuni la această societate.

Politicienii vâlceni se calcă pe bătături să ajute combinatul

Preşedintele CJ, Ion Cîlea a insistat ca miniştrii PSD să treacă pe lista priorităţilor de maximă urgenţă şi susţinerea pachetului de soluţii economice şi tehnice care condiţionează relansarea activităţii productive la Oltchim, ba chiar l-a invitat pe Mircea Geoană, preşedintele Senatului ş pe preşedintele AVAS să viziteze societatea vâlceană. „Mircea Ursache a mai fost preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi în 2004, astfel că ştia destul de bine despre ce este vorba.

Sunt convins că dialogul pe care l-am avut la AVAS a lămurit foarte multe lucruri. Drept dovadă, domnul Ursache ne-a promis că va ajuta necondiţionat conducerea companiei în demersurile de majorare a capitalului social cu circa 135 milioane de euro, adică atât cât reprezintă datoriile Oltchim către stat. După cum se ştie, majorarea capitalului social va ajuta societatea să acceseze fără probleme acel credit de care are nevoie pentru a cumpăra şi reactiva cele trei secţii de la Arpechim Piteşti, unitate de la care îşi procura materia primă, înainte de a fi închisă”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, convins că „în maxim două luni, vor fi rezolvate toate problemele de la Oltchim”.

La solicitarea deputatului Aurel Vlădoiu, premierul Emil Boc a explicat şi el că nu îi este deloc străină ori indiferentă situaţia de la Oltchim şi că soarta pilonului economiei vâlcene reprezintă una dintre preocupările sale principale. Primul ministru l-a asigurat pe deputatul Aurel Vlădoiu că „problemele de la Oltchim vor fi tratate cu prioritate de Executiv”. Plenul Senatului a aprobat raportul comisiei sesizate în fond – Comisia pentru privatizare, care a propus respingerea OUG 116/2008, care abroga OUG 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea.

În documentul întocmit de comisie se arată că actul normativ al Guvernului, din 2008, „aduce prejudicii majore societăţii, prin îngreunarea capacităţii de plată prin lipsa unei susţineri financiare din partea băncilor, cât şi a statului, prin AVAS, care nu va mai putea să-şi recupereze astfel creanţa pe care o are faţă de aceasta”. Potrivit raportului comisiei, singura soluţie este menţinerea prevederilor vechii OUG, din 2006, „care indică o referinţă concretă privind modul de recuperare a creanţelor AVAS faţă de SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea”.

Totodată, membrii comisiei menţionează în raport că, din analiza efectuată în ianuarie 2009 de Ministerul Economiei, împreună cu membrii societăţii, a rezultat necesitatea notificării Comisiei Europene pentru acordarea unui ajutor de stat în vederea restructurării, care să aibă în componenţă o serie de măsuri de redresare economică. Documentaţia care urmează să fie prezentată Comisiei Europene este în prezent, în pregătire, la Ministerul Economiei şi Consiliul Concurenţei. Fostul Guvern susţinea că neadoptarea ordonanţei face imposibilă privatizarea SC Oltchim SA în 2008, „în contextul favorabil de piaţă” şi deteriorării situaţiei societăţii.

Prin O.U.G. 45/2006 s-a convenit renunţarea la contestarea deciziilor instanţelor faţă de hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) prin care o parte din creanţele AVAS au fost convertite în acţiuni, precum şi revocarea tuturor actelor subsecvente având ca obiect acţiunile deţinute de AVAS la societatea vâlceană, ca urmare a conversiei de acţiuni. La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, un număr de 172.337.817 acţiuni emise de SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea au fost transferate din contul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) în cel al Ministerului Economiei. După realizarea acestei operaţiuni, Ministerul Economiei deţine 53,25 la sută din capitalul social al Oltchim S.A. Alţi acţionari ai Oltchim sunt compania PCC care deţine 12,9 la sută din capital, SIF Oltenia – 5,93 la sută, Oltchim SA – 0,001 la sută, iar 27,91 la sută aparţin altor acţionari.
 

Leave a Response