Chimistele au trecut de campioana Ungariei, ETO Gyor
A doua victorie consecutivă în Liga Campionilor:
OLTCHIM a învins campioana Ungariei, ETO Gyor
Aproximativ 4000 de vâlceni au creat sâmbătă seara o atmosferă infernală în Polivalentă, la meciul echipei locale din Liga Campionilor cu unguroaicele de la ETO Gyor. Un lucru extrem de interesant a fost faptul că la intrarea celor 300 de suporteri maghiari în sală, aceştia au fost aplaudaţi de publicul local, la rândul lor aceştia întorcând aplauzele vâlcenilor. În teren a fost un adevărat spectacol handbalistic, umbrit însă de arbitrajul pro-maghiar al celor doi „fluieraşi” sârbi Renad Nikolok şi Duşan Stojkovic. Cu toate acestea vâlcencele au câştigat, 28-26. După această victorie, chimistele acumulează 4 puncte, se află acum la egalitate cu unguroaicele şi vor juca etapa viitoare la Ljubljana cu formaţia locală Krim.
Luminiţa Dinu, un „zid” de netrecut
Cu două minute înainte de final, când Vâlcea avea doar două goluri avans, şi-au intrat în rol cei doi arbitri sârbi, care au făcut tot posibilul să ajute gruparea maghiară. Aceştia a au trimis-o pe bancă pe Steluţa Luca, au dictat 7 metri pentru oaspeţi, în loc de forţare şi au lăsat atacul maghiarelor mult peste limita admisă. Am avut însă din nou în Luminiţa Dinu un portar de senzaţie. Vâlceanca a făcut minuni în poartă, iar Oltchim a câştigat o partidă pe care a controlat-o timp de 55 de minute. E de înţeles oarecum atitudinea celor doi arbitri, dacă ne gândim la faptul că şef al arbitrajului european este un ungur, Andorka.
Lecuşanu şi Gorbicz, principalele marcatoare
Principala marcatoare a grupării vâlcene a fost Narcisa Lecuşanu, cu 7 goluri, urmată de Oana Manea, cu 5 goluri, Anastasia Pidpalova şi Vali Ardean – câte 4g, Ramona Maier şi Adina Meiroşu – câte 3g, Steluţa Luca – 2g. De la Gyor cele mai multe goluri au fost marcate de Anita Gorbicz – 10.