La Făureşti hoţii îşi bat joc de autorităţi şi populaţie
Poliţiştii navetişti trebuie schimbaţi din posturile comunale
La Făureşti hoţii îşi bat joc de autorităţi şi populaţie
La sfârşitul săptămânii trecute, alarmaţi de situaţia din Făureşti parlamentarii din colegiul din care face parte comuna, deputatul Constantin Mazilu şi senatorul Laurenţiu Coca şi-au trimis consilierii să facă o documentare în vederea redactării unei posibile interpelări adresate Ministerului de Interne. Primarul Ion Ţîrvuică a încercat să sensibilizeze cei trei poliţişti din comună se rezolve numeroasele cazuri de furturi, scandaluri şi conduceri fără permis pe drumurile publice din comună. Nu a reuşit.
A înaintat adrese în care explică situaţia. Prima a fost trimisă în 16 februarie preşedintelui Consiliului Judeţean. Au urmat adrese către Autoritatea Teritorială de Ordine Publică condusă de Dumitru Persu, apoi IPJ Vâlcea şi după instalarea noului prefect, către Prefectură. În cele din urmă primarul a apelat la presă ca să afle toată lumea din judeţ. În Făureşti s-au comis mai multe genuri de infracţiuni, ai căror făptaşi nu au fost sanctionaţi potrivit legii.
De exemplu, pe la jumătatea lunii februarie, a fost tăiată şi furată ţeava din conducta de alimentare cu apă, care aproviziona câteva gospodării din satul Găineşti. Din cauza dispariţiei celor 42 de metri de conductă, 20 de gospodării au rămas fără apă. Tot în februarie, zece panouri luminoase inscripţionate cu denumirea obiectivelor din localitate au fost complet distruse, pentru înlocuirea lor s-a mai făcut un efort financiar de 200 de milioane de lei vechi.
De asemenea, 15 coşuri de gunoi, din cele 180 amplasate pe teritoriul comunei, au fost distruse şi alte cinci furate . Primarul comunei consideră că la numărul actelor de vandalism contribuie existenţa unui bufet din Făureşti, care funcţionează până târziu în noapte, cu toate că programul aprobat de primărie este doar până la ora 22.00. Primarul Ion Ţârvuică mai sesizează şi existenţa altor evenimente negative precum: transportul clandestin de persoane cu autoturismele; comiterea unor accidente rutiere pe raza comunei fără identificarea şi sancţionarea făptaşului; conducerea în mod frecvent a autoturismelor fără ca şoferul să aibă carnet de conducere sau ca autoturismul să fie înscris în circulaţie; conducerea sub influenţa alcoolului; spargerea în nenumărate rânduri a unor obiective din comună, precum dispensarul medical şi biblioteca comunală; furtul de păsări; furtul de gazolină; cazuri de bătaie între persoane din localitate; furtul de lemne din pădurile comunei şi multe altele.
Edilul a explicat că abundenţa infracţiunilor se datorează faptului că din cei trei poliţişti doi sunt navetişti. Pe timpul nopţii şi mai ales în wekenduri hoţii ştiu că pot acţiona deoarece poliţiştii nu patrulează. Furtul a 43 de metri de conductă de alimentare cu apă arată tupeul la care au ajuns infractorii dar şi slăbiciunea şi incompetenţa celor puşi să apere siguranţa populaţiei şi bunurile publice. În mediul rural mulţi poliţişti evită să acţoineze nevrând să aibă riscuri.
Aşteaptă să s etermine programul, să treacă luna şi să îşi i-a salariul. Numărul infractorilor creşte în orice ţară aflată în criză economică pentru că mulţi din cei rămaşi fără venituri se apucă de furat. Şi de obicei fură din zonele în care poliţia este slabă.(T.G)
acest primar minte deoarece el i-a pus pe hoti sa fure ca sa poata baga banii in buzunar . i s-a terminat pensia si a zis sa mai ceara la stat 200 de milioane de lei vechi .asa a facut in fiecare an . MILOGU … HOTU ……DA-L IN PWLA MEA DE HOTU DRAq…….